Marş pentru susţinerea unui român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii unei companii au făcut grevă pentru a protesta faţă de concedierea unui coleg. Sub sloganul “Nu concedierii lui Nicolae!”, colegii spanioli ai unui muncitor român au ieşit în stradă, riscând astfel să rămână fără slujbe.

În centrul oraşului Tarragona a avut loc recent un miting de susţinere a trei lideri de sindicat spanioli, angajaţi ai firmei Emte Service. Juanma Carillo a fost concediat, Manu Vidal, sancţionat cu 42 de zile fără salariu, iar Ismael Perez cu 21 de zile de lucru neplătite pentru că, în luna iunie, au organizat un protest faţă de decizia de concediere a unui român de către conducerea firmei.

În urmă cu aproximativ patru luni, românul Nicolae D., tatăl unui copil bolnav de cancer, a rămas fară muncă pentru că a cerut concediu de odihnă pentru a putea merge cu băieţelul la spital. La scurt timp, Nicolae a fost concediat. În faţa acestei nedreptăţi, sindicatul muncitorilor din Emte-Service Tarragona, cu acordul tuturor colegilor de muncă, a convocat o grevă. După două zile de proteste (19 şi 26 iunie 2008), sindicaliştii au ajuns la un acord cu firma spaniolă. Românul a fost recompensat cu 10.000 de euro, însă nu a fost reangajat.

Muncitorii au fost dispuşi să lupte până la final pentru reangajarea românului, însă, potrivit lui Jose Lorenzo Puime, purtătorul de cuvânt al sindicatului, “Nicolae a decis să renunţe datorită unor problemelor personale“. „Ne-a spus că doreşte să uite această etapă nefastă din viata lui”, spune Jose Lorenzo.

image

Chiar în prima zi de grevă, un şef de la Emte a încercat să ne calce cu maşina pentru a opri manifestaţia

image


Jose Lorenzo,
sindicalist spaniol

Sprijiniţi de Uniunea Sindicatelor din Spania

Aproximativ 50 de persoane, colegi ai lui Nicolae, s-au  mobilizat  şi au ieşit în stradă pentru a cere reangajarea lui Nicolae. Angajaţii Emte au fost susţinuţi şi de cele mai importante sindicate spaniole, UGT şi CCOO, care au participat la protestul de solidaritate cu românul.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite