Madrid: 1.500 de euro, amendă pentru excrementele de câine lăsate pe stradă
0Începând cu 1 ianuarie 2009, primăria din Madrid va aplica o nouă măsură de menţinere a curăţeniei în oraş, mult mai strictă decât cele anterioare. Nerespectarea prevederilor cu
Începând cu 1 ianuarie 2009, primăria din Madrid va aplica o nouă măsură de menţinere a curăţeniei în oraş, mult mai strictă decât cele anterioare.
Nerespectarea prevederilor cu privire la strângerea, de către proprietarii de animale, a excrementelor lăsate de ”cei mai buni prieteni ai omului” pe străzile Madridului va fi sancţionată cu o amendă de până la 1.500 de euro.
În funcţie de circumstanţe, suma ce trebuie achitată este cuprinsă între 650 şi 1.500 de euro. Primăria se aşteaptă ca această măsură să funcţioneze, dat fiind că în 2008 amenda a fost de maximum 90 de euro.
Reprezentanţii departamentului de Mediu au precizat că această nouă normă are un dublu rol: de menţinere a curăţeniei în Madrid şi de prevenire a bolilor care se pot transmite la om prin intermediul excrementelor lăsate pe trotuare sau în spaţile verzi.
Pentru a facilita aplicarea acestei măsuri, primăria va instala 6.000 de puncte de distribuţie gratuită a unor pungi biodegradabile destinate exclusiv strângerii excrementelor animalelor de companie.