Imigranţii în presa spaniolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planul de repatriere: Expulzare masivă a imigranţilor Franţa, Spania şi Italia au elaborat un plan comun de organizare a repatrierii imigranţilor aflaţi ilegal pe teritoriul celor trei

Planul de repatriere: Expulzare masivă a imigranţilor

Franţa, Spania şi Italia au elaborat un plan comun de organizare a repatrierii imigranţilor aflaţi ilegal pe teritoriul celor trei ţări. "Acest plan este de fapt un protocol de expulzare a opt milioane de străini", afirmă, într-un amplu articol, ziarul El Pais. Noile norme preved că imigranţii "fără acte" pot fi expulzaţi şi timp de cinici ani le va fi restricţionat accesul pe teritoriul celor trei ţări. De asemenea, minorii neînsoţiţi vor fi internaţi în centre de primire minori. În prezent, minorii români neînsoţiţi, din Spania, sunt repatriaţi în România. El Pais evidenţiază opinia unui diplomat spaniol: " Este ruşinos ca tocmi noi, care am fost primiţi cu braţele deschise în Argentina, Mexic şi Venezuela, în momente foarte grele din istoria noastră, să le întoarcem acum spatele celor care au nevoie de noi."

Votul imigranţilor ar fi decisiv pentru multe primării spaniole

"Primării în mâinile imigranţilor" titrează ziarul La Razon. Dacă propunerea ministrului muncii, Celestino Corbacho, referitoare la dreptul de vot al străinilor din Spania va fi aprobată, mai mult de 2.500.000 de noi votanţi vor putea schimba "culoarea" guvernelor locale. În Barcelona, votul lor ar fi decisiv pentru alegerea a 40% dintre consilieri. Corbacho a recunoscut că propunerea sa nu va fi discutată în viitorul apropiat, pentru ca nu reprezintă o prioritate.În prezent, societatea spaniolă este preocupată de criza economică şi de rata şomajului care a atins cotele cele mai înalte din ultimii zece ani. În Comunităţile Madrid, Murcia, Valencia şi Catalonia, votul străinilor ar fi decisiv, în majoritatea municipiilor, pentru alegerea primarilor.

Menajerele sunt nevoite să lucreze "la negru"

70% dintre menajerele din Spania lucrează fără contract de muncă, iar majoritatea provine din rândul imigrantelor, scrie ziarul Diario de Alava. Asociaţia Menajerelor din Spania estimează că 700.000 de familii spaniole au o menajeră, în timp ce numărul contractelor de muncă în acest sector este de numai 270.000. 68% dintre femeile care lucrează în case sunt imigrante din Ecuador, România şi Columbia, acesta fiind primul serviciu care li se oferă când ajung în Spania.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite