Ghidul meseriilor refuzate de spanioli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru perioada octombrie-decembrie 2009, Catalogul locurilor de muncă greu de ocupat din Spania oferă mult mai puţine posturi decât în anii trecuţi. Au rămas doar câteva meserii pentru care se găsesc cu greu doritori spanioli.

Cererea mare de medici, existentă de peste un an de zile, se menţine şi în cel de-al patrulea trimestru al acestui an.

Un număr mare de medici generalişti, oftalmologi, pediatri, chirurgi, stomatologi, cardiologi, neurologi sau obstetricieni sunt necesari în clinicile şi spitalele de pe întreg teritoriul iberic.

Printre meseriile nedorite de autohtoni se numără şi cele de fochist (în Ţara Bascilor), frizer de câini (Madrid şi Asturia), inginer tehnic (Murcia), cioban (Castilla y Leon), tractorist (Asturia), muncitor la bazele de tratare a reziduurilor urbane (Insulele Canare) sau bucătar la pizzerie (Asturia). 

Salariile lunare de bază pe care le pot primi străinii care aleg să se angajeze în aceste meserii sunt de aproximativ 1.000 de euro lunar. Un cioban primeşte minimum 940 de euro brut, un inginer tehnic-915 euro brut, iar un medic-între 950 şi 1.500 de euro brut. Există şi regiuni ale Spaniei în care nu figurează niciun loc vacant pentru străini: comunitatea Valenciană, Andaluzia, Extremadura, Castilla La Mancha sau Galicia.

În cel de-al patrulea trimestru al anului 2009, numărul mare al şomerilor din aceste comunităţi a determinat angajatorii să nu mai considere greu de ocupat niciun loc de muncă.

La fiecare trei luni, Direcţia Naţională de Muncă din Spania publică un Catalog al locurilor de muncă greu de ocupat. Acestea sunt joburile disponibile, pe care nu le solicită autohtonii şi care sunt puse la dispoziţia străinilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite