FOTO-VIDEO Greva generală din Spania, "într-o normalitate totală" până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un pichet de informare de la compania de transport public EMT, din Madrid Foto: El Mundo
Un pichet de informare de la compania de transport public EMT, din Madrid Foto: El Mundo

Greva generală de astăzi, din Spania, a ajuns la jumătatea celor 24 de ore de proteste. Începută azi noapte, la ora 00.00, greva este un succes, conform sindicatelor, care estimează că gradul de participare este de 85%. Guvernul, la rândul său, subliniază "normalitatea" sub care evoluează ziua de grevă.

De dimineaţă, reţelele sociale au vuit, anunţând că activistul şi actorul Guillermo Toledo ar fi fost arestat. Informaţia a fost infirmată, însă, de Toledo însuşi: "Serviciile de poliţie au răspăndit ideea că m-ar fi arestat pentru distrugerea mobilierului unui bar, ceea ce este fals". Poliţia a negat că actorul ar fi fost arestat sau inculpat, deşi proprietarul barului cu pricina a declarat că Guillermo Toledo este unul dintre implicaţi. Actorul a spus că "este suprarealist ce s-a întâmplat, nici măcar nu mi-au cerut actele de identificare", adăugând că el participă la grevă într-un pichet informativ într-un platou de televiziune.

După aproape 12 ore de proteste, sindicatele cifrează la 85% participarea salariaţilor neincluşi în serviciile minime la grevă, conform secretarului CCOO, Jose Antonio del Campo.

Pe de altă parte, însă, 83% dintre liber profesionişti (autonomos) nu participă la grevă, potrivit datelor Federaţiei Naţionale de Asociaţii ale Muncitorilor Autonomi (ATA).

Cu toate acestea, cuvântul "normalitate" defineşte cel mai bine ziua de astăzi a grevei generale spaniole împotriva reformei muncii. Chiar şi aşa, totuşi, s-au produs 58 de arestări şi nouă persoane au fost rănite, potrivit datelor Ministerului de Interne.

"Guvernul e paranoic, a scos o armată de poliţişti pe străzi"

Secretarii generali ai sindicatelor CCOO şi UGT au criticat "paranoia" Guvernului, care a scos în străzi un număr "exagerat" de mare de efective de poliţie. UGT a vorbit despre "o prezenţă disproporţionată" a agenţilor de poliţie pe străzi. "Pare debarcarea din Normandia", a spus Jose Javier Cubillo, secretarul de organizare şi comunicare al UGT.

Citeşte continuarea şi vezi foto şi video pe adevarul.es!

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite