Efectele crizei economice, luate în glumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SPANIA. Sute de spanioli şi emigranţi se înscriu la ore gratuite de terapie prin râs pentru a combate stresul de zi cu zi cauzat de criza economică. Francis Monferrer, mim, dansator, comic şi clovn, se dedică râsului terapeutic prin diferite tehnici.

„Este foarte uşor să-i facem pe oameni să râdă, deoarece acesta este contagios. Este important să ne dăm seama că nu râdem pentru că suntem fericiţi, ci tocmai invers: mai întâi râdem şi apoi suntem fericiţi”, explică Monferrer.

„Este adevărat că veselia nu rezolvă problemele pe care le avem, dar cu siguranţă va schimba perspectiva din care ne raportăm la ele şi va ajuta la soluţionarea lor. Un zâmbet este ca o baie de dragoste care ne transformă în cel mai bun prieten al celui căruia îi adresăm surâsul nostru”, declară Elena Paşcu, o compatrioată care participă la cursurile predate de Monferrer.

Elena s-a înscris acum patru luni la aceste cursuri gratuite, deoarece suferea de o depresie puternică, iar psihiatrul îi recomandase activităţi care să o destindă.

„Mi-am pierdut serviciul acum aproape şase luni, banca mi-a luat apartamentul, am divorţat şi cei doi băieţi i-au fost daţi în custodie fostului meu soţ. M-am înscris la orele predate de Francis pentru a învăţa să mă simt bine cu mine însămi”, adaugă românca.

Cel mai ieftin medicament

„Majoritatea clienţilor mei, sau mai bine zis a pacienţilor, sunt persoane între 30 şi 45 de ani, care au avut mult de pierdut datorită crizei economice şi care au hotărât că mai bine este să râdă de tot ceea ce li s-a întâmplat rău în ultimele luni”, explică „profesorul de râs”.

Formula pusă în practică de Monferrer funcţionează astfel: specialistul adună în jur de 20 de cursanţi, pe care îi ajută prin intermediul exerciţiilor respiratorii şi al altor tehnici de relaxare să redescopere beneficiile râsului spontan.

image

Majoritatea clienţilor mei sunt persoane care au avut mult de pierdut în urma crizei şi au hotărât că e mai bine să râdă de ceea ce li s-a întâmplat

image


Francis Monferrer
mim

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite