ETA a intenționat să doboare un avion în care se afla regele spaniol Juan Carlos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gruparea teroristă ETA a avut un plan pentru a doborî un avion sau un elicopter în care urma să călătorească regele Spaniei, Juan Carlos.

Cotidianul spaniol ”El Correo” a dezvăluit astăzi că regele Spaniei Juan Carlos s-a aflat pe ”lista neagră” a teroriștilor de la ETA. Aceștia intenționau să lanseze o rachetă sol-aer asupra aparatului de zbor cu care urma să se deplaseze regele spaniol într-una din călătoriile sale. Racheta urma să fie lansată din apropierea unui aeroport sau a unei baze militare. De asemenea, pe ”lista neagră” se aflau și membrii Guvernului spaniol.

Mărturiile sursei citate au la bază cercetările efectuate de poliția franceză asupra a trei CD-Rom-uri găsite în luna aprilie 2004, într-o locuință din localitatea franceză Saint-Michel, situată la granița cu Navarra.

Pe un CD-Rom se afla un fișier intitulat ”Obiective”, în care erau trecute numele persoanelor care urmau a fi atacate, însoțite de fotografiile lor și informații privind aparatele de zbor utilizate în deplasările aeriene.

Un alt fișier, numit ”Locuri”, conținea locațiile de unde ETA intenționa să lanseze rachetele. Este vorba despre diverse puncte strategice din provinciile Alava, Vizcaya, Guipuzcoa și Navarra.

Un alt fișier conținea planurile de zbor ale oficialităților: aeroportul Barajas, aerodromul Palma de Mallorca, localitatea Campo Real – aflată în apropierea bazei militare de la Torrejon de Ardoz (Madrid), localitatea Castejon – din apropierea Poligonului Tiro de las Bardenas, locul de antrenament al Ministerului Apărării și al forțelor aeriene ale NATO.
 
De asemenea, pe același CD-Rom s-au mai găsit fotografii, scheme, texte, hărți și planul de zbor al unei curse aviatice Madrid-Malaga, din data de 23 mai 1977, plan care era folosit în scop didactic de viitorii teroriști.

Celelalte două CD-Rom-uri au date tehnice. Într-unul se află fișiere care permit realizarea unor simulări de zbor în Europa și învățarea unor traiectorii și manevre de pilotaj, iar în celălalt regulamentul de zbor și semnalizare în transportul aerian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite