Criza economică a ieftinit creditele ipotecare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criza economică a ieftinit creditele ipotecare
Criza economică a ieftinit creditele ipotecare

Cei care au economisit bani, au o oportunitate excelentă de a-şi cumpăra o locuinţă. Mihai Coman (34 de ani), originar din Arad,  locuieşte în Castellon de patru ani. În urmă cu două săptămâni, el a hotărât să încerce să-şi cumpere un apartament.

„Am vrut să profit de faptul că, în această perioadă, ratele ipotecare sunt foarte mici şi am apelat la bancă, să-mi acorde un credit. Era vorba de un apartament cu două camere, de 60 de metri pătraţi, la 140.000 de euro”, explică Mihai.

„În urmă cu doi ani, un contract de muncă pe termen nelimitat şi un salariu de 1.200 de euro erau două condiţii suficiente pentru ca banca să-mi acorde creditul.

Acum, directoarea băncii mi-a spus că, dacă nu am 20% din valoarea apartamentului pentru a da avans şi nici nu pot oferi garanţii imobiliare, nu are rost să-mi mai depun dosarul”, adaugă românul.

În Spania, dobânda interbancară a atins, în ultimele luni, cote din ce în ce mai scăzute, ceea ce a făcut ca ratele, pentru cine mai poate obţine un credit imobiliar, să scadă simţitor. Astfel, pentru un credit ipotecar în valoare de 140.000 de euro, luat pe o perioadă de 30 de ani, o familie plăteşte acum 510,4 euro pe lună.

Dobânda interbancară a scăzut

Înainte de scăderea dobânzii interbancare, rata lunară pentru acelaşi gen de împrumut era de aproximativ 800 de euro. Odată cu scăderea ratei, mai mulţi români îşi pot permite să contracteze credite imobiliare pentru a deveni proprietarii unor case, peste 30 de ani.

„Nu trebuie să se mai aştepte ca dobânda interbancară să scadă mai mult. Dacă cineva vrea să-şi cumpere o locuinţă, acum este momentul să ceară un credit ipotecar”, susţin experţii financiari spanioli.

Andrei (31 de ani) şi Liliana Popa (30 de ani) locuiesc în Spania de şapte ani, iar luna trecută au hotărât să-şi cumpere un apartament cu trei camere la Castellon.

Taxele mai costă 20.000 de euro

„Costa 240.000 de euro, din care banca ne oferea doar 200.000. Astfel, restul de 40.000 de euro i-am cerut printr-un credit personal”, explică Andrei.

Familia Popa a trebuit să mai cheltuiască suplimentar 21.000 de euro pe taxe şi pe impozite. „La achiziţionarea apartamentului, se plăteşte un impozit pe valoare adăugată de 17.000 de euro şi taxe pentru acte juridice de 2.500 de euro.

De asemenea, am mai plătit 450 de euro la notar. Înscrierea în Registrul Proprietăţii a costat 221 de euro şi la contabil am dat alţi 290 de euro”, completează Andrei. În total, familia Popa a plătit 20.960 de euro pentru întocmirea actelor necesare la cumpărarea unui apartament.

Preţurile apartamentelor, mai mici

Oficial, preţul apartamentelor a scăzut, în medie, pe tot teritoriul Spaniei, cu 10% faţă de anul trecut. Conform unui studiu, valoarea locuinţelor se va reduce cu până la 20% în următorii cinci ani. În Spania există în prezent 600.000 de locuinţe nou-construite şi scoase la vânzare.

În anul 2007, Spania era ţara europeană cu cele mai multe persoane care erau proprietari de imobile, iar 85% din populaţie avea un apartament.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite