Copiii imigranţilor, singuri şi trişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii imigranţilor, singuri şi trişti
Copiii imigranţilor, singuri şi trişti

Majoritatea copiilor spanioli se declară fericiţi şi altruişti. Însă copiii imigranţilor se simt singuri şi trişti, conform datelor studiului realizat recent de Unicef-Innocenty pe un eşantion de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.

Elevii din Spania îşi doresc să petreacă mai mult timp cu familia (86%), deşi la capitolul „fericire” au obţinut nota 8,5 din 10. Sentimentul de fericire provine, pentru cei mici, din relaţia pe care o au cu familia şi cu prietenii. Siguranţa, stabilitatea şi acceptarea sunt sentimentele care contribuie la starea de bine a copiilor. Ceea ce le place cel mai mult copiilor din Spania este să se joace (37%), să se uite la televizor alături de părinţii lor (36%) şi să participe la petreceri (90%).

Sunt lăsaţi mult timp singuri

În rândul copiilor străinilor, lucrurile diferă puţin, în sensul că ei se simt trişti adeseori. Situaţia este cauzată de certurile din familie sau de faptul că sunt lăsaţi mult timp singuri în casă, conform răspunsurilor a 40% din copiii străini chestionaţi. Ei se simt abandonaţi, chiar şi atunci când sunt însoţiţi de părinţi, adesea aceştia fiind prea preocupaţi de viaţa de zi cu zi pentru a fi atenţi la nevoile de afectivitate ale celor mici.

Copiii, inclusiv cei ai românilor din Spania, simt că nu stau suficient timp cu părinţii şi îşi doresc prezenţa acestora pentru a se simţi mai protejaţi şi mai liniştiţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite