Compatrioţii din Spania privesc cu neîncredere acordul de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul spaniol şi cel român vor colabora pentru a rezolva situaţia românilor fără loc de muncă din Peninsulă. Ministrul spaniol al Muncii, Celestino Corbacho, a semnat un acord cu omologul său român, prin care conaţionalii şomeri din Spania sunt încurajaţi să se întoarcă în ţară.

În curând, oficiile de şomaj spaniole vor oferi compatrioţilor informaţiile necesare despre locurile de muncă disponibile în România şi vor organiza cursuri de formare profesională.

Asociaţiile de români au primit vestea cu scepticism. Daniel Ţecu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), a declarat că „acordul semnat între ministrul spaniol şi ministrul Marian Sârbu mi se pare un pas înainte, dar insuficient.

Consider că ministrul Corbacho ar trebui să facă mai multe eforturi pentru redresarea economiei spaniole şi să ofere locuri de muncă în Spania pentru românii care deja sunt aici, nu să le faciliteze întoarcerea în România.

 Pentru compatrioţii care au venit în Spania pentru a se stabili sau pentru a rămâne o perioadă îndelungată, întoarcerea în ţară este ultima opţiune.

Vor fi interesaţi să-şi găsească locuri de muncă acasă numai cei care au mari probleme financiare. Organizarea cursurilor de formare profesională mi se pare o iniţiativă foarte bună, deoarece, chiar în urmă cu două săptămâni, FADERE a propus acest lucru ministrului Celestino Corbacho”.

Rată mare a şomajului

Aproximativ 10% din românii care locuiesc în Spania se află în şomaj, respectiv 71.000 de persoane. 30.000 de Compatrioţi nu primesc subvenţia de şomaj şi niciun alt tip de ajutor financiar de la stat. Cei mai afectaţi au fost românii din zona Castellon, unde economia provinciei se baza pe sectorul construcţiilor.

Mai speră să găsească de lucru

Teodor Cuciureanu este preşedintele Asociaţiei de Români din localitatea Benlloch (Castellon), unde mai mult de 50% din numărul total de compatrioţi se află în şomaj.

Chiar şi Teodor şi-a pierdut locul de muncă în urmă cu aproape doi ani, când una dintre cele mai mari fabrici din provincie a concediat românii angajaţi. „Mai am dreptul la subvenţie doar două luni şi apoi sper să-mi găsesc ceva de lucru în Spania. Şi să vreau să plec, nu pot.

 Am de plătit o casă, am copiii aici. Bine ar fi să-i ajute pe români, însă cei de aici nu au încredere în ofertele din ţară. Şi unde să se ducă, nu vedeţi că şi în România se trimit oamenii în şomaj?”, spune Teodor.
Aşteaptă să se termine ajutorul social Ştefan Cucu (36 de ani), din Balş, este unul dintre cei 6.821 de români din Castellon aflaţi în şomaj.

Având mai puţin de un an lucrat, el are dreptul să primească doar timp de şase luni un ajutor în valoare de 421,79 euro. ”Mă gândesc serios să mă întorc acasă, aici nu prea mai am ce face. Plec, dar nu acum, ci după ce termin ajutorul de şomaj”, spune bărbatul.

Iniţiativa guvernului spaniol îi surâde, iar când va deveni funcţionabil sistemul de informare asupra locurilor de muncă din România, cu siguranţă se va afla printre cei interesaţi.

Românul este dispus să accepte un salariu pornind de la 300-350 de euro. Soţia sa, Florentina Cucu (35 de ani) lucrează şi va rămâne în Spania după ce soţul se va întoarce acasă, urmând să trimită bani familiei.

image
image

Chiar dacă vor pleca, românii se  vor întoarce aici, pentru că şi în ţară este criză.

image


Angela Placsintar
preşedinta Asociaţiei Emigranţilor din Ţările de Est

image
image

 Acordul semnat între ministrul spaniol şi ministrul Marian Sârbu mi se pare un pas înainte, dar insuficient.

image


Daniel Ţecu, preşedinte FADERE

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite