Broşuri în limba română în maternităţile din Spania
0Direcţia de Sănătate va distribui la sfârşitul acestui an, în spitalele Comunităţii Valenciene, broşuri informative despre îngrijirea nou-născuţilor, importanţa alăptării şi sfaturi
Direcţia de Sănătate va distribui la sfârşitul acestui an, în spitalele Comunităţii Valenciene, broşuri informative despre îngrijirea nou-născuţilor, importanţa alăptării şi sfaturi referitoare la perioada de după naştere. Broşurile vor fi editate în limba română, spaniolă, castellană, valenciană, engleză şi arabă.
Pentru început, se vor distribui în spitale 5.000 de broşuri în limba română, care vor fi înmânate părinţilor alături de Carnetul de Sănătate al copilului. Ele se vor putea găsi şi în policlinici sau în cabinetele medicilor pediatri, astfel încât să fie la dispoziţia tuturor părinţilor interesaţi. Broşurile conţin informaţii despre noţiuni legislative de bază, cunoaşterea copilului şi a nevoilor sale specifice, dezvoltarea acestuia, probleme administrative şi legale, asistenţa sanitară, importanţa alăptării, recuperarea fizică a mamei după naştere, numere de telefon şi adrese web de interes.
Datele statistice au indicat o creştere a numărului de copii născuţi, în ultimii ani, în rândul populaţiei de alte naţionalităţi. Astfel, dacă în anul 2000 numărul acestora reprezenta 4% din numărul total de naşteri, la finele anului 2006 s-a ajuns la 19,06%.