Atestatul oficial de limba română, dorit de 30 de candidaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbǎtǎ, 13 decembrie 2009, la Universitatea din Alicante, au avut loc primele examene oficiale de limba românǎ organizate în afara graniţelor României.

Prin intermediul examenului, candidaţii pot obţine Atestatul de competenţă lingvistică a cunoştinţelor de Limba română (ACLro), acordat de Ministerului Educaţiei, Cercetǎrii şi Tineretului din România.

30 de persoane au susţinut examenele corespunzătoare nivelului începător -A1 şi A2- şi nivelului mediu – B1, urmând ca în anul 2009 să fie introduse examene şi pentru restul nivelurilor.

Printre cei înscrişi la aceste prime examene oficiale s-au numǎrat studenţi de la secţia de Limbǎ românǎ, înfiinţatǎ în anul 2004 în cadrul Departamentului de Traducere de la Universitatea din Alicante, întreprinzători din diverse sectoare de activitate economică şi tineri români de pe întreg teritoriul spaniol.

În general, candidaţii aveau nevoie de o recunoaştere oficială a cunoştinţelor de limba română, atât în vederea unei posibile întoarceri, cât şi pentru a le folosi pe piaţa muncii din Spania sau din România.

Proiectul este rezultatul colaborǎrii dintre Institutul Limbii Române din Bucureşti şi catedra de Limba Română din cadrul Departamentului de Traducere al Universităţii din  Alicante, în cadrul căruia activează profesoarele Cătălina Iliescu, Delia Prodan şi Oana Covaliu.

Conferenţiarul universitar Cǎtǎlina Iliescu Gheorghiu, conducătoarea proiectului, a mulţumit tuturor persoanelor care, prin munca şi entuziasmul lor, au facut posibil ca această iniţiativă să devină realitate.
Fotoexpl: Studenţi şi tineri români din toată Spania au venit la examen

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite