DNA: Opt persoane arestate în Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DNA: Opt persoane arestate în Argeş
DNA: Opt persoane arestate în Argeş

Curtea de Apel Piteşti a emis, joi seară, mandate de arestare preventivă pe numele a opt persoane, printre care un fost poliţist şi un avocat, cercetate pentru infracţiuni grave într-un dosar instrumentat de procurorii de la Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, informează Agerpres.

Mai citeşte şi:


Decizia Curţii de Apel Piteşti nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Până la judecarea recursului, cei opt rămân în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile fostul subcomisar de poliţie Marius Ionuţ Mazilu şi avocatul Laurenţiu Constantin, precum şi Florin Laurenţiu David, Constantin Florin Mehedinţeanu, Florin Stan, Constantin Dincuţă, Sorin Căldăraru şi Paul Marian Stancu, la rândul lor inculpaţi în dosar.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Marius Ionuţ Mazilu este cercetat pentru luare de mită în formă continuată şi dare de mită, în timp ce avocatul Laurenţiu Constantin este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, toate în formă continuată.

De asemenea, Florin Laurenţiu David, Constantin Dincuţă şi Paul Marian Stancu sunt acuzaţi de şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal, în timp ce în sarcina lui Florin Stan s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Un alt inculpat, Sorin Căldăraru, este cercetat pentru şantaj în formă continuată şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, iar Constantin Florin Mehedinţeanu pentru şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal, ambele în formă continuată.

"În perioada februarie 2008 - octombrie 2009, inculpatul Căldăraru Sorin, în vederea stingerii unei datorii ce reprezenta un împrumut cămătăresc, l-a constrâns prin violenţă şi ameninţări pe un denunţător să îi construiască un imobil în valoare de 41.000 de euro, în condiţiile în care datoria denunţătorului se ridica la suma de 13.000 de euro. Pentru a crea aparenţa de legalitate a acestei construcţii, Căldăraru Sorin l-a constrâns pe denunţător să-i emită facturi şi chitanţe fiscale false", se arată într-un comunicat al DNA.

Procurorii anticorupţie au mai stabilit că în perioada octombrie - decembrie 2008, avocatul Laurenţiu Constantin, împreună cu David, Stancu şi alte persoane, "l-au constrâns prin acte de violenţă şi ameninţare pe acelaşi denunţător să achite dobânda la un împrumut cămătăresc în valoare de 42.000 de euro", primit de la avocat.

"Concret, denunţătorul a fost lovit, ameninţat cu moartea şi supus la tratamente degradante, fiind lipsit de libertate în mod ilegal", precizează procurorii DNA.

"De asemenea, deoarece denunţătorul nu achitase datoria, în cursul lunii noiembrie 2008, inculpatul Constantin Laurenţiu Gheorghe, împreună cu Dincuţă Constantin Cosmin şi Mehedinţeanu Constantin Florin, fiind la sediul cabinetului său din municipiul Piteşti, l-au lipsit de libertate pe denunţător şi l-au lovit, provocându-i leziuni ce au necesitat spitalizarea de urgenţă şi un număr de 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare", se mai arată în comunicat.

În decembrie 2008, a fost rândul lui Constantin Florin Mehedinţeanu să-l sechestreze, să-l ameninţe şi să-l lovească pe denunţător, pentru că nu achitase dobânzile la un împrumut cămătăresc în valoare de 5.500 de euro şi 1.500 de dolari încheiat cu el. De asemenea, l-a obligat să-l împuternicească să încaseze în locul lui o sumă de bani de la Primăria Bascov.

Acelaşi denunţător a fost "implicat" şi în alte fapte penale comise de inculpaţii din dosar, susţin procurorii.

Astfel, în perioada septembrie - octombrie 2008, avocatul Constantin a primit de la denunţător suma totală de 7.000 de euro, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra ofiţerului de poliţie Marius Ionuţ Mazilu, pentru ca acesta să efectueze cercetări favorabile într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat pentru ucidere din culpă.

"Concret, în aceeaşi perioadă, denunţătorul a remis inculpatului Mazilu Marius Ionuţ, direct sau prin intermediul lui Constantin Laurenţiu Gheorghe, sumele de 1.000 de euro, 1.000 de lei şi o cantitate de băuturi alcoolice. De asemenea, în cursul lunii decembrie 2008, inculpatul Constantin Laurenţiu Gheorghe a pretins şi primit de la denunţător suma de 500 de lei, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra ofiţerului de poliţie Mazilu Marius Ionuţ, pentru ca acesta să-i emită o adresă în vederea prelungirii dovezii înlocuitoare a permisului de conducere", se precizează în comunicatul DNA.

La rândul său, fostul subcomisar Mazilu este acuzat că în noiembrie 2008 le-a oferit unor agenţi de poliţie rutieră "bani, bunuri şi alte foloase" pentru ca aceştia să restituie unui şofer permisul reţinut în vederea suspendării. Propunerea a fost refuzată însă de agenţii de poliţie.

Un alt inculpat în dosar, Florin Stan, este acuzat că i-a oferit lui Mazilu suma de 2.000 de euro "pentru a interveni pe lângă organele judiciare care să dispună punerea în libertate a unei rude de-a sa, arestată preventiv pentru mai multe infracţiuni de furt calificat".

Mai multe percheziţii au avut loc, pe 4 noiembrie, la domiciliile suspecţilor cercetaţi în acest dosar, precum şi în alte locaţii din municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş care au legătură cu aceştia. Cei opt au fost audiaţi timp de mai multe ore şi apoi reţinuţi.

Unul dintre suspecţii arestaţi, fostul subcomisar Marius Ionuţ Mazilu de la Poliţia Municipiului Piteşti, a fost deja trimis în judecată pentru luare de mită într-un alt dosar. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, poliţistul, care între timp a demisionat, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.000 de euro pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care era cercetat, notează Agerpres.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite