Organizatorul manifestaţiilor de la Alcala: "Românii sunt laşi!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Gianar (rândul de jos, cu portavoce) le cere românilor să iasă în stradă
Gheorghe Gianar (rândul de jos, cu portavoce) le cere românilor să iasă în stradă

Lună de lună, un grup de români din Alcala de Henares, Comunitatea Madrid, organizează manifestaţii de protest împotriva clasei politice din România.

Din luna noiembrie a anului trecut, o asociație din Alcala de Henares (Madrid) le oferă românilor din Spania cadrul legal pentru ca aceștia să protesteze împotriva clasei politice din România. În fiecare duminică din ultima săptămână a lunii, Asociația Culturală de Ajutorare şi Integrare a Românilor organizează câte un marș de protest.

Până în prezent au avut loc patru mitinguri, însă, deși acestea au fost organizate într-un cadru legal, cu aprobări din partea tuturor autorităților locale, români nu s-au înghesuit să participe la ele. La fiecare manifestare au fost prezente cel mult 35 de persoane, adică membrii asociației și încă 4-5 persoane. Iar asta în ciuda faptului că în Alcala de Henares locuiesc aproximativ 20.000 de români.

Președintele asociației, Gheorghe Găinar (50 de ani), originar din Alba Iulia, este de părere că românii "sunt iresponsabili față de viitorul lor și al României". "Faptul că participă doar atâția arată cât de iresponsabili suntem. Cu toții ne gândim să ne întoarcem cândva acasă sau ne gândim cât de greu o duc familiile noastre din țară. Clasa politică nu face nimic, iar noi, cetățenii de rând, nu suntem în stare să ieșim în stradă cu o pancartă în mână", a declarat Gheorghe Găinar pentru adevarul.es.

"Fiecare român se plânge în particular despre corupția din țară, despre șpăgile pe care a trebuit să le dea, despre faptul că lumea merge la spital cu medicamente și injecții aduse de acasă, despre drumurile proaste. Dar nimeni nu face nimic atunci când trebuie să acționeze. Suntem lași și iresponsabili, nu suntem uniți. La mitingurile organizate au fost persoane cărora parcă le era frică să participe. Stăteau mai departe și priveau la noi, unii chiar râdeau de noi", a mai afirmat Gheorghe Găinar.

Vezi aici VIDEO de la una dintre manifestaţiile de la Alcala de Henares

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite