Aduşi din orfelinat din România şi puşi să cerşească în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi români au fost arestaţi de poliţia din Palma de Mallorca pentru că au adus doi tineri dintr-un orfelinat din România şi i-au obligau să cerşească. Surse din cadrul Poliţiei au

Doi români au fost arestaţi de poliţia din Palma de Mallorca pentru că au adus doi tineri dintr-un orfelinat din România şi i-au obligau să cerşească. Surse din cadrul Poliţiei au declarat că, la sfârşitul lunii iunie, Alexandra D. (21 de ani) şi concubinul său Marian P. (35 de ani), ambii din Slatina, au adus în Spania doi tineri de 19 şi respectiv 21 de ani, tot din Slatina, sub promisiunea de a le găsi un loc de muncă în construcţii.

Unul dintre ei suferă discapacitate mentală. Ajunşi în Palma de Mallorca, băieţii au avut de suferit mai mult decât în orfelinat şi au trăit într-o absolută mizerie. Alexandra D. şi Marian P. le-au spus tinerilor că trebuie să le înapoieze banii pe care i-au cheltuit pentru transportul lor în Spania şi le-au luat actele de identitate. Cei doi concubini i-au "cazat" pe noii veniţi într-o cameră din apartamentul în care locuiau şi i-au învăţat să scoată dispozitivele de alarmă ale produselor din magazine.

Încă de la primele ore ale dimineţii îi obligau să intre în centrele comerciale şi să fure îmbrăcăminte, parfumuri şi bijuterii. Alexandra şi Marian luat produsele furate, după care le vindeau cunoscuţilor sau le trimiteau în România.

După aproximativ o săptămână, explotatorii i-au dat afară din casă, dar au continuat să îi oblige să fure. Ei i-au trimis pe tineri să doarmă pe băncile din parc şi le dădeau să mănânce un sandwich pe zi. Surse din cadrul Poliţiei au afirmat că Alexandra se prostitua şi că este posibil să îl fi folosit pe băiatul cu discapacitate mentală în jocuri sexuale de cuplu.

Visul de a câştiga bani în Spania s-a spulberat

Situaţia tinerilor era disperată. Erau singuri într-o ţară străină, fără să cunoască limba, pe străzi, fără bani, cu mâncare insuficientă, umiliţi şi obligaţi să fure. Nemaiputând suporta mizeria în care trăiau, unul dintre ei a telefonat la Ambasada României la Madrid.

Ataşatul Ministerului de Interne din cadrul Ambasadei a luat legătura imediat cu Poliţia din Palma. Oamenii legii i-au arestat iniţial pe tinerii români pentru furt. Deoarece băieţii nu aveau niciun document de identitate, poliţia din Palma a colaborat cu Ambasada României în vederea identificării arestaţilor.

În timpul investigaţiilor, poliţiştii au ajuns la concluzia că cei doi au fost victimele unei înşelătorii şi au trăit momente dramatice. Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul indicat de victime şi i-au reţinut pe Alexandra D. şi pe Marian P.

În apartament s-au găsit obiecte furate şi chitanţe care demonstrează că ei au trimis produse în România. Cei doi sunt cercetaţi pentru asociere ilicită, încălcarea drepturilor muncitorilor, ameninţări, trafic de persoane şi furt. Tinerii exploataţi au fost internaţi într-un centru de protecţie. Ei vor fi repatriaţi în momentul în care judecătorul va hotărî că nu mai sunt necesare declaraţiile lor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite