Adormirea Maicii Domnului s-a sărbătorit în toate provinciile spaniole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 15 august este una dintre sărbătorile cele mai importante ale Spaniei. Catolicii şi ortodocşii celebrează adormirea şi ridicarea la ceruri a Maicii Domnului. În toate

Ziua de 15 august este una dintre sărbătorile cele mai importante ale Spaniei. Catolicii şi ortodocşii celebrează adormirea şi ridicarea la ceruri a Maicii Domnului.

În toate capitalele de provincii sunt organizate întreceri sportive, activităţi pentru copii, târguri şi concursuri. Credincioşii aduc ofrande de flori Maicii Domnului şi îi cer ajutorul. Cu această ocazie au loc procesiuni în toată ţara. Cele mai faimoase sunt cele din Elche (Alicante), Obon (Teruel), Padillernos (Avila), Ordenes (La Coruna), Guijuelo şi Lagunilla (Salamanca). Maica Domnului a fost declarată patroana acestor localităţi.

Timp de trei zile, după procesiuni, locuitorii oraşelor iau prânzul împreună şi asistă la concerte. În fiecare din localităţile amintite, în ziua de 15 august sunt aleşi "regele" şi "regina", care defilează pe străzi îmbrăcaţi în costume naţionale.

În toate lăcaşele de cult româneşti din Spania au fost oficiate ceremonii religioase. După slujbe, românii au petrecut împreună cu spaniolii pe străzi. "Eu nu pierd nicio fiestă, cu atât mai puţin dacă este şi o sărbătoare religioasă ortodoxă. Am fost la biserică, am aprins o lumânare şi seara m-am dus cu prietenii prin oraş, la sărbătoarea spaniolilor", a spus Mugurel Vişan (33 de ani), din Murcia.

Nu se ştie data exactă

Referitor la ziua, anul şi modul în care a murit Maica Domnului nu se ştiu date exacte. Cea mai veche operă literară în care se dau detalii referitoare la mama Mântuitorului este lucrarea grecească "De Obitu S. Dominae", scrisă în secolul IV sau V.

Mulţi cred că opera a fost scrisă de Sfântul Ion, dar nu există dovezi care să demonstreze acest lucru. În lucrare, scriitorul face referire la faptul că trupul Sfintei Maria s-a ridicat la ceruri. În alte opere religioase, data adormirii Maicii Domnului variază între 3 şi 15 ani de la moartea şi învierea lui Iisus.

Există polemici şi referitor la locul în care trupul Sfintei Maria a fost ridicat la ceruri, cei mai mulţi autori susţinând că este vorba de Ierusalim, alţii de Efes, în ambele oraşe existând morminte care se spune că ar fi ale Fecioarei. În secolul al V-lea, consiliul bisericesc din Efes a declarat că data adormirii este 15 august şi că trupul a fost ridicat la ceruri intact.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite