Violatorii români de la Guidonia au fost condamnați la 16 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

6 ani de închisoare au cerut ieri procurorii italieni pentru cei patru cetăţeni români acuzaţi că au violat o italiancă de 21 de ani, la Guidonia din Provincia Roma. Astăzi, prin sentința dată în urmă cu jumătate de oră, dorința le-a fost îndeplinită.

Cei 4 români vor petrece 16 ani în pușcăriile italiene și sunt obligați să plătească daune în valoare de 55.000 de euro dintre care 30.000 italiencei.

Cristian Coadă, Mirel Humă, şi fraţii Lucian și Ciprian Trincă, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, au fost găsiți vinovați pentru infracţiunile de viol în grup, lipsire de libertate, vătămare corporală gravă şi tâlhărie. În prima zi de audieri, cei patru și-au cerut scuze în fața instanței pentru fapta lor.

"N-am fost conștienți de ceea ce am făcut pentru că eram beți"

În privința celorlalți doi români, Ionuș Anton Barbu (30 de ani) și Mugurel Goia (22 de ani), considerați complici și acuzați de adăpostirea și de ajutorul dat celor 4 agresori, avocatul lor, Giancarlo Germani a cerut judecarea în instanță fiind convins de nevinovăția tinerilor.

Data procesului a fost fixată pentru 22 iunie 2010 la Tribunalul din Tivoli. Avocatul italian le oferă gratis consultanță românilor. Aceștia după ce au fost eliberați din închisoare, au intrat în arest la domiciliu, fiind transferați într-un refugiu secret din nordul Italiei, o cameră friguroasă și urâtă, într-un apartament fără ferestre, timp de 6 luni.

Citeşte pe adevarul.it declaraţiile avocatului Giancarlo Germani în legătură cu procesul românilor

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite