50 de ţigani au manifestat pe străzile Florenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romii din Florenţa sunt nemulţumiţi de atitudinea autorităţilor italiene faţă de situaţia lor, mai cu seama faţă de primarul din Sesto Fiorentino, informează Toscana TV. Circa 50 de

Romii din Florenţa sunt nemulţumiţi de atitudinea autorităţilor italiene faţă de situaţia lor, mai cu seama faţă de primarul din Sesto Fiorentino, informează Toscana TV.

Circa 50 de ţigani din Florenţa au organizat o manifestaţie prin care cereau condiţii "mai umane" referitoare la locuinţele lor şi un dialog deschis în ceea ce priveşte procesul de integrare. De asemenea, ei îl acuză pe primarul zonei Sesto Fiorentino, Gianni Gianassi, de xenofobie.

Mai mulţi romi, care locuiesc în tabere ilegale din zona Piagge de la periferia oraşului, s-au adunat în faţa prefecturii din Florenţa. Protestul a fost organizat de asociaţia Aurora, care susţine drepturile romilor, indiferent dacă aceştia beneficiază de o locuinţă sau sunt oameni ai străzii.

Prefectul Andrea De Martino a primit în audienţă ieri reprezentanţi ai adunării ţiganilor, precum şi o femeie de etnie romă. Ei au cerut o intervenţie umanitară pentru ţiganii români din tabăra Osmannoro, care trăiesc în condiţii igienico-sanitare inumane.

De asemenea, au cerut şi oprirea demolărilor taberelor ilegale şi organizarea unor dezbateri pe tema imigraţiei, la care să participe şi reprezentanţi ai administraţiei locale, provinciale şi regionale.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite