Români clandestini vânaţi de către Poliţia din Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii locuiau în grote, unde își amenajaseră veritabile locuințe
Românii locuiau în grote, unde își amenajaseră veritabile locuințe

Românii locuiau în grote, unde își amenajaseră veritabile locuințeÎn această dimineaţă, forţe de poliţie sprijinite de militari ai armatei italiene au pătruns în locurile greu accesibile ale râului Tevere, pe via Flaminia, în căutarea aşezărilor clandestine ocupate de imigranţi.

„În locurile identificate prin investigaţii aeriene, pentru că vegetaţia abundentă din zonă împiedică observarea lor de la nivelul solului, îşi găsesc refugiul imigranții români, unii având chiar documente de rezidență pe teritoriul Italiei", explică inspectorul şef de poliţie care a condus operațiunea.

Aceste acte sunt obținute prin acordul unei rude sau a unui prieten care dispune de-o locuinţă închiriată legal și care declară pe propria răspundere că primește în aceeași casă cu el persoana care solicită rezidența. Cererea este înregistrată la serviciul de evidenţă a populației iar solicitantul obține rezidență legală. Se creează astfel situații în care într-o garsonieră locuiesc „în legalitate" cincizeci de persoane.

Locuitorii hrubelor de pe via Flaminia

Soldaţii au înconjurat zona, iar poliţiştii italieni au pătruns în cele trei barăci construite într-o grotă, locuite în exclusivitate de români. Aici au legitimat pe cei trei găsiţi: o femeie şi doi tineri.

„În barăci locuiesc 16 persoane, câteodată mai mulţi, acum, noi am rămas să facem curăţenie şi de mâncare pentru că toţi ceilalţi sunt la lucru", declară românca poliţiştilor.

Locuitorii grotei au fost somați să părăsească zona în maxim o săptămână, aria respectivă făcând parte din patrimoniul istoric local. În cazul în care românii nu se vor respecta avizul vor fi supuși evacuării silite.

Destăinuiri româneşti

„Sunt din Arad", spune femeia, pe nume Maria S., de 41 de ani, mamă a doi copii aflaţi în România. „Sunt venită Italia de patru ani şi am lucrat la familii de italieni, dar nimeni nu mi-a făcut documente. Am făcut cele mai înjositoare munci" declară femeia.

„Am lucrat pe şantier, la Bacău", susține Bogdan P. de 20 de ani. „Acolo câştigam cam 5 euro la zi: un pachet de ţigări şi o pâine. M-am săturat de neajunsuri şi am plecat în lume; sunt de două săptămâni în Italia şi-am lucrat două zile în care am câştigat cât într-o lună pe şantier în România" explică tânărul.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite