O româncă acuză un carabinier de viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia se plânge că poliţia italiană tergiversează rezolvarea reclamaţiei sale, tocmai pentru că e vorba de un om al legii. Plimbată cu vorba de autorităţile italiene, o româncă a cerut sprijinul Consulatului României într-o plângere de viol.

Femeia, mamă a doi copii, spune că îi este frică să iasă din casă de teama carabinierului care a agresat-o în repetate rânduri.

Ultimul denunţ pe care S. P., 36 de ani, l-a făcut împotriva lui a fost în urma unei agresiuni sexuale, pe care Chestura din Rieti l-a acceptat cu greu.

Contactaţi de „Adevărul“, reprezentanţii carabinierilor nu au dorit să comenteze această situaţie.

În ciuda certificatelor medicale prezentate, colegii presupusului autor al violului i-au cerut femeii să îşi adune singură probele biologice pe care să le ataşeze denunţului.

Femeia îl acuză de repetate violenţe pe Antonio Felli, 48 de ani, carabinier din Roma şi care locuieşte în cazarma din Piazza del Popolo. În urma altor două plângeri depuse împotriva lui, românca spune că Felli a ameninţat-o cu moartea pentru a o determina să le retragă.

Pentru a fi mai convingător, susţine femeia, bărbatul a dus-o în seara de 22 ianuarie 2009 pe un drum părăsit de ţară unde a violat-o. Românca nu a depus plângere imediat, ci doar a doua zi, din cauza unei hemoragii.

Certificatul medical atestă violenţa sexuală, dar pentru poliţişti nu a fost de ajuns să îl pună pe vinovat sub urmărire.

Violent şi cu propriii copii

Felli a fost iubitul româncei timp de un an de zile. La câteva luni după ce s-au cunoscut, el s-a mutat în apartamentul cu două camere al femeii, unde mai stau cei doi copii şi părinţii acesteia.

La sfârşit de săptămână, carabinierul îşi aducea şi cele două fetiţe înfiate în timpul unei căsnicii anterioare. Atât colegii de serviciu, cât şi vecinii spun că Felli nu se sfia să fie agresiv şi cu fetiţele. Acelaşi tratament îl aplica şi cu S. P., chiar şi în timpul unei sarcini la care a renunţat ulterior.

Ajunsă în imposibilitatea de a-l da afară din casă, S.P. a depus două plângeri la poliţia din Rieti, fără niciun rezultat. Mai mult, Felli este reclamat şi că i-a agresat pe părinţii fostei sale iubite.

În septembrie 2008, acesta a plecat din casa româncei, dar a continuat să o ameninţe. Mai mulţi martori, de la vecini şi până la copii, povestesc despre violenţele pe care le-a suferit românca.

De la ameninţările la telefon, italianul a trecut la urmărirea copilului cel mare la şcoală şi hărţuirea acestuia la telefon. Felli insista ca românca să îşi retragă plângerile împotriva lui, iar violenţa sexuală ar fi fost „o lecţie, ca să îi arate până unde poate merge”.

Autorităţi şi instituţii inerte

După cele întâmplate, S. P a cerut ajutor tututor organelor competente. Avocata ei amână să îi dea un răspuns, motivând că durează până se ia măsuri, deoarece locul unde s-a petrecut violenţa se află între două localităţi, iar dosarul ei se plimbă de la un tribunal la altul.

Cu un dosar plin de acte şi dovezi în mână, românca a cerut ajutor tuturor instituţiilor care se ocupă de victimele violenţelor, dar a primit doar numere de înregistrare.

„Strig disperată după ajutor, dar când aud că am fost violată de un carabinier, nu mă crede nimeni. M-a ameninţat că nu se va opri aici şi îmi este frică să nu îmi las copiii pe drumuri”, ne-a spus S. P. Ultima speranţă a româncei este Consulatul Român de la Roma, căruia i-a trimis toate actele şi plângerile.

image

Strig disperată după ajutor, dar când aud că am fost violată de un carabinier, nu mă crede nimeni. M-a ameninţat că nu se va opri aici şi îmi este frică să nu îmi las copiii pe drumuri.

image


S.P.
reclamantă

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite