Italia: Român bătut până a intrat în comă pentru că a încercat să salveze o femeie de la viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român în vârstă de 47 de ani a fost bătut cu cruzime de un tânăr conaţional pentru că l-a împiedicat să violeze o femeie. După mai multe lovituri de pumni şi de picioare la cap, românul salvator a intrat în comă, fiind internat la un spital din Andria, regiunea italiană Puglia.

Incidentul a avut loc în oraşul Barletta din provincia Barletta-Andria-Trani (Puglia, Italia), relatează adevarul.it. Bărbatul de 47 de ani a fost transportat la spital, plin de sânge şi inconştient, după ce a încercat să oprească un conaţional să violeze o româncă.

Poliţia l-a arestat pe Ionuţ Tenchi, în vârstă de 26 de ani, care a încercat să violeze o femeie, tot de naţionalitate română, profitând de faptul că soţul acesteia nu era acasă. Bărbatul care a intervenit în agresiunea era un prieten de-al cuplului căsătorit.

Nervos că l-a întrerupt „din activitate", tânărul a început să-l lovească cu pumnii şi cu picioarele până ce bărbatul de 47 de ani a leşinat. Tenchi l-a stropit, însă, cu apă rece pe faţă ca să poată continua bătaia.

Poliţia l-a arestat, de îndată, pe agresor, în baza declaraţiilor martorilor. Tenchi are deja antecendete penale pentru furt, opunere de rezistenţă în faţa forţelor de ordine şi pentru fals în declaraţii.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite