Un român a înşelat şase ţigani cu 25.000 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român, patron al unei firme de construcţii, a "angajat" şase ţigani pentru o lucrare care a durat patru luni. Deşi s-au înţeles iniţial asupra "salariilor", la finele lucrării

Un român, patron al unei firme de construcţii, a "angajat" şase ţigani pentru o lucrare care a durat patru luni. Deşi s-au înţeles iniţial asupra "salariilor", la finele lucrării ţiganii au primit în loc de bani doar ameninţări şi injurii.

Mizireanu Dragu (50 ani), dintr-un sat de lângă Craiova, l-a cunoscut în octombrie 2007 pe Mihai Fănel (35 ani), maistru la o firmă de construcţii din Roma. Acesta i-a povestit că lucrează pentru un patron român care era în căutare de personal pentru o lucrare de patru luni, într-un şantier din zona Lunghezza.

Mai mult, l-a încurajat să-i găsească alţi ţigani dispuşi să "câştige un ban cinstit", la negru însă. Bucuros de a-şi fi găsit un loc de muncă sigur timp de câteva luni , Dragu le-a comunicat prietenilor apropiaţi vestea. Aceştia, la rândul lor, au fost încântaţi şi au căzut de acord să lucreze pentru român.

Vasile Bujor (48 ani), tot din Craiova, îşi aminteşte: "Am început în noiembrie. Eram şase băieţi şi făceam de toate: tăiam fier, căram materiale, montam chiar şi schele. Ni s-a promis că vom munci 10 ore pe zi, 6 zile pe săptămână şi vom fi plătiţi la sfârşit de lună.

Maistrul a fost cel care ne-a tocmit". Chiar de la început li s-a părut suspect faptul că patronul nu stă de vorbă niciodată cu ei şi venea doar în vizite scurte pe şantier.

Lucrarea s-a desfăşurat pe etape: prima a durat două luni (noiembrie şi decembrie) şi cea de-a doua, în martie şi aprilie. Mizireanu povesteşte că după prima lună de muncă li s-a spus că nu pot fi plătiţi "întrucât patronul a considerat că e mai bine să ne dea salariile pe două luni la sfârşitul anului".

Când s-a încheiat şi luna decembrie, maistrul le-a cerut răbdare, căci "şeful" avea nişte probleme şi oricum vor fi plătiţi când vor relua munca. De teamă să nu piardă banii pe cele două luni, dar nici locul de muncă din primavară, ţiganii au acceptat.

După ce au reînceput munca în aceeaşi formaţie în martie 2008, ţiganii au pretins salariile pe lunile anterioare şi au cerut să stea de vorbă cu patronul, refuzând să mai negocieze cu maistrul. Proprietarul firmei însă nu era de găsit, maistrul Fănel fiind singurul lor contact.

Li s-a explicat că şeful hotărâse să-i plătească pe toţi la finele lucrării, căci atunci va încasa şi el banii. După ce au încheiat lucrarea, muncitorii şi-au cerut din nou salariile. Tot ce au primit iniţial au fost nişte explicaţii conform cărora patronul ar avea probleme cu banca.

Furioşi, au solicitat găsirea unei soluţii. În aceste condiţii, maistrul i-a ameninţat că nu vor primi nimic şi că va chema carabinierii. Din alte surse, ţiganii au aflat că patronul firmei fugise în ţară, aşa încât au rămas păgubiţi cu 25.000 euro. Pentru moment, ei nu-şi pot recupera banii, pentru că nu cunosc nici numele patronului şi nici al firmei pentru care lucrau.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite