Italia: Un român şi-a înjunghiat iubita, a fugit cu maşina şi s-a lovit de un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român de 24 de ani a fost arestat după ce s-a dus la urgenţe să-şi trateze rănile căpătate în urma unui accident de maşină. În prealabil îşi înjunghiase prietena.

M. D. S. (24 de ani) a fost arestat marţi seara în secţia de urgenţe a unui spitalului Miseriordia din Prato (centrul Italiei, periferia nord a oraşului Florenţa), informează adevarul.it.

În aceeaşi zi, în jurul orei 06.00 şi-a înjunghiat prietena în somn, chiar în casa ei din Poggibonsi (45 de kilometri sud de Florenţa). Se pare că tânărul era deranjat de faptul că iubita lui lucra într-un local de noapte împreună cu sora ei.

După actul necugetat s-a urcat la volan şi a luat-o spre nord, în direcţia A1. Nu după mult timp a intrat cu maşina lui, un Audi A3, într-un TIR.

După accident, M. D. S. a încercat să fugă pe jos, dar rănile de după accident l-au determinat să meargă la urgenţe.

Tânăra înjunghiată se află internată în stare foarte gravă iar doctorii sunt încă circumspecţi vis-a-vis de şansele ei de supravieţuire.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite