Un român a furat o betonieră, apoi a sărit din ea din mers, pe autostradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două maşini de mare tonaj au fost părăsite de către şoferii lor pe autostradă, din mers. Incidentul s-a petrecut vineri pe autostrada A1, la kilometrul 530. Forţele de ordine au observat un

Două maşini de mare tonaj au fost părăsite de către şoferii lor pe autostradă, din mers. Incidentul s-a petrecut vineri pe autostrada A1, la kilometrul 530. Forţele de ordine au observat un autocar Iveco Magirus, urmat de o betonieră Astra îndreptându-se înspre sud.

Poliţia a semnalizat oprirea pentru şoferul betonierei. Însă acesta a ignorat indicaţiile poliţiştilor şi a lovit maşina acestora, accidentându-l pe şeful patrulei. Agenţii au depăşit din nou vehiculul de mare tonaj şi au poziţionat maşina poliţiei în faţa betonierei, semnalându-i din nou şoferului oprirea.

Drept răspuns, acesta a tamponat maşina poliţiei, după care s-a aruncat de la bordul vehiculului, lasându-l în viteză, pe şosea. Ajuns pe asfalt, românul a încercat să fugă, dar agenţii l-au imobilizat. Conaţionalul a fost arestat sub acuzaţia de furt şi deteriorare agravată, rezistenţă şi leziuni provocate oamenilor legii.

Aceeaşi scenă a fost repetată de şoferul autocarului Iveco, din faţa betonierei. Acestuia din urmă, însă, poliţiştii i-au pierdut urma. Maşina abandonată a rulat pe autostradă cu 80 de kilometri pe oră, încă 50 de metri, după care a ieşit de pe carosabil.

Conform cercetărilor ulterioare s-a dovedit că ambele maşini erau furate de pe un şantier din localitatea Bagnolo Mela (Brescia). În prezent, forţele de ordine încearcă să-l identifice pe cel de-al doilea şofer.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite