Navă italiană condusă de un comandant român, capturată de piraţi în golful Nigeriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O navă italiană condusă de un comandant român a fost capturată de piraţi în golful Nigeriei, la frontiera cu Benin. Ambarcaţiunea a fost sechestrată, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la 45 de kilometri de localitatea Cotonou (Benin).

Nava aparţine companiei italiene Rbd Armatori Spa, din provincia Napoli, având la bord un echipaj de 23 de oameni. Comandantul ambarcaţiunii este un român, acesta fiind însoţit de 20 de filipinezi şi doi italieni.

Cele 23 de persoane au fost luate ostatice de trei piraţi care au luat cu asalt nava în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la 23 de mile marine (aproximativ 45 de kilometri) de localitatea Cotonou, în apropiere de frontiera Nigeriei.

Ambarcaţiunea denumită "'Rbd Anema e Core" transporta gaz.

Alerta a fost lansată prin sistemul automat de avertismente maritime, iar incidentul a fost confirmat de armatorul italian, informează RaiNews24.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite