Noi metode de plată a taxelor pentru colaboratorii casnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 10 aprilie, este ultima zi în care angajatorii pot plăti taxele pentru colaboratorii casnici pentru perioada ianuarie-martie 2009.

Plata va putea fi efectuată printr-o metoda simplificată. Pentru prima dată, cei circa 700.000 de angajatori au primit prin poştă noile facturi deja completate cu datele obţinute anterior de către INPS (Istituto Nazionale di Previdenza Sociale).

Plata se va face la poştă, la ghişeele bancare care oferă acest serviciu, la tutungeriile din reţeaua Reti Amiche sau online pe site-ul Institutului.

“Simplificarea modalităţilor de plată – au declarat cei de la INPS într-un comunicat – are ca obiectiv principal contrastarea fenomenului muncii la negru. Este vorba despre un sector în care procedura de plată extrem de complicată de până acum a fost folosită ca scuză de către angajatorii care nu doreau să reglementeze raportul de muncă”.

Din datele arhivelor INPS reiese că numărul colaboratorilor casnici este de aproximativ 600.000 (diferenţa între acest număr şi cel al facturilor trimise angajatorilor se explică prin faptul că o persoană poate lucra pentru mai multe familii).

Dintre aceştia, majoritatea sunt cetăţeni străini, cu românii pe primul loc, 20%, urmaţi de ucrainieni (12,7%), filipinezi (9%) şi moldoveni (6%). Doar 22,3% dintre persoanele plătite pentru a face curat în case sunt italieni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite