Ţiganii de la Milano, întârziaţi să plece în România chiar de Maroni

Tabăra de la Triboniano începe în sfârşit să se golească. Ţiganii care acceptaseră să plece în schimbul unor ajutoare economice, au fost ţinuţi pe loc chiar de către minstrul de Interne.

Încă o dată demagogia loveşte liderii coaliţiei la putere. De această data este vorba chiar de ministrul de Interne, Roberto Maroni (Liga Nordului), duşman declarat al prezenţei etnicilor rrom pe teritoriul Italiei. 

În septembrie 2010, şeful Internelor a rupt cu surle şi trâmbiţe acordul cu ţiganii din Triboniano, în care era prevăzut să le fie alocate un număr de 25 de apartamente.

Era vorba de locuinţe scoase din circuitul locativ pentru că nu puteau fi locuite şi renovate de către asociaţii apropiate Bisericii Catolice. Asta pentru o parte dintre locuitorii taberei. Cu unele condiţii se înţelege, loc de muncă şi copiii la şcoală.

Pentru ceilalţi, acelaşi acord stipula inserarea în societate, pe aceleaşi principii, dar în România. Pentru asta au fost alocate fonduri de sprijin de până la 10.000 de euro de persoană. Banii nu vor ajunge direct la ţigani ci sunt destinaţi să-i ajute să-şi găsească de muncă sau să finanţezealte programe de inserare.

Dar ruperea acordului pe motiv că „în case trebuie să stea italienii” a blocat şi partea acordului care permitea repatrierile.

Ruperea acordului a ajuns şi la Tribunal, iar judecătorii au decis că acesta trebuie respectat. Cu toată opoziţia lui Maroni, primele familii s-au mutat deja în case şi ulterior au fost deblocate şi fondurile pentru repatrierile voluntare. 

Rezultatele lui Maroni

Opoziţia lui a adus un proces în care ministerul, prefectura şi primăria din Milano sunt imputaţi, precum şi o întârziere de câteva luni în evacuarea taberei.

Dacă pentru banii publici aruncaţi pe aceste procese Liga Nordului nu va plânge, va regreta prelungirea conflictului „câştigat” de ţigani până în pragul alegerilor.

Electoralul de dreapta şi extrema dreaptă nu vrea să ştie nici de casele alocate ţiganilor, nici de sumele alocate pentru a „cumpăra” părăsirea taberei.

Mai ales că o mare parte din bani provin din fondurile cerute de acelaşi Maroni pe vremea când ţiganii erau consideraţi una dintre problemele „urgente” ale Italiei.

Citeşte aici întreaga poveste