De ce nu invidiem Italia?

Italia a devenit în ultimele luni de zile o provocare pentru sociologi, analişti politici şi alţi profesionişti ai opiniei. Ei sunt puşi în situaţia ingrată de a explica un paradox. Cum este

Italia a devenit în ultimele luni de zile o provocare pentru sociologi, analişti politici şi alţi profesionişti ai opiniei. Ei sunt puşi în situaţia ingrată de a explica un paradox. Cum este posibil ca o ţară în recesiune economică şi financiară, cu puternice convulsii sociale cauzate de reforme forţate, să aibă o încredere în guvern într-un procentaj de peste 60%?

Şi asta în ţara a cărei istorie modernă a cunoscut un singur premier care şi-a dus de la un capăt la altul mandatul. Nu chiar întâmplător, este vorba chiar de Berlusconi, între iunie 2001 şi mai 2006.

Salvatorul Italiei

Cele mai recente sondaje de opinie îl prezintă pe magnatul-premier la peste 60% popularitate. Gândul îţi zboară imediat la o ţară în care totul merge bine. Ciudat de bine.
 
Dacă ar fi să luăm în calcul doar criza financiară, ceva-ceva ar fi trebuit să-i ştirbească imaginea premierului. Printr-o magie, în presa italiană nu a transpirat nimic despre pierderile familiei Berlusconi, deşi suma a fost consistentă.

Astfel că şeful executivului a îmbrăcat mantia de salvator şi a început să-i asigure pe italieni că nu vor pierde nici un sfanţ. Dar nu oricum, ci după ce, cu o zi înainte, spusese că şi Italia va resimţi criza.

Gafe la nivel înalt

Apoi a început să se certe cu studenţii. I-a numit în fel şi chip pe cei care se ţin de proteste, în loc să tacă şi să pună burta pe carte. La manifestaţia studenţilor din 29 octombrie de la Roma, în mod „întâmplător”, a apărut un grup de studenţi de extremă dreapta cu un camion de bâte. Pe care poliţia nu i-a văzut, dar când s-a îngroşat gluma i-a salvat din mâinile studenţilor de stânga.

Apoi l-a făcut pe Obama „bronzat”, scandalizând jumătate de mapamond. Dar cum magnatul este expert în „declaraţiile de o zi”, a retractat imediat şi şi-a afişat zâmbetul, anunţând că Obama l-a sunat şi totul e în regulă.

„Guvernul umbră” stă în umbră

Este un bun prilej pentru a-l sfida pe Berlusconi? Nicidecum. O privire de ansamblu asupra opoziţiei ar convinge numai un kamikaze să se avânte într-o luptă cu proprietarul trustului Mediaset.
 
Opoziţia - dominată de o alianţă de partide de stânga condusă de Veltroni sub numele PD - a ieşit ţăndări din alegeri şi nici la şapte  luni de la scrutin nu a reuşit să ajungă la o stare de agregare.
 
Imediat după pierderea alegerilor, PD a moşit un „guvern umbră” în ideea de a transmite alegătorilor care ar fi fost deciziile opoziţiei într-o situaţie sau alta.

Mass-media „s-a plictisit” de opoziţie

Însă presa s-a plictisit repede de „guvernul umbră” şi l-a lăsat acolo unde numele sugerează că stă. Principalul motiv este că se poate intui în proporţie de 99%  ce va spune un „ministru umbră”: „Noi am fi făcut exact pe dos”.

Fără un canal mediatic, opoziţia s-a stins uşor-uşor, ajutată şi de orgoliile „dinozaurilor” politicii italiene, care beneficiind de voturile a 2-3% de electorat se comportă de parcă ar putea avea şi mâine sufragiul absolut.

Pe acest fundal, tot ce s-a întâmplat în Italia în ultima vreme a fost în avantajul lui Berlusconi. Elevii „au demonstrat” că nu vor la şcoală, iar el are de gând să-i trimită. Pentru criza financiară, cine altcineva poate avea o soluţie decât magul finanţelor?

L-a făcut pe Obama „bronzat”? Nu e un capăt de lume, apropo, cine se cred şi americanii ăştia? Totul e să susţii adevărul cu forţă. Adevărul tău.