De ce nu se întorc românii acasă?

Viaţa decentă e "boală grea" şi creează dependenţă. O dovedesc românii care lucrează de ani de zile în Italia, şi-au făcut un rost acolo şi nu doresc să se mai întoarcă în

Viaţa decentă e "boală grea" şi creează dependenţă. O dovedesc românii care lucrează de ani de zile în Italia, şi-au făcut un rost acolo şi nu doresc să se mai întoarcă în ţară.

Până în prezent, toate iniţiativele statului roman de a-i atrage înapoi, precum Bursa locurilor de muncă de la Roma şi Milano sau programul Itaca, de atragere pe piaţa muncii din ţară a "stranierilor", au eşuat. Mulţi români preferă scumpirea alimentelor, blocajul de pe piaţa construcţiilor şi înăsprirea condiţiilor de trai din Italia - muncii şi traiului în România.

Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în ţară există 18.063 de locuri de muncă vancante. Judeţele cu cel mai mare deficit de forţă de muncă sunt municipiul Bucureşti cu 2.176 de posturi vancate, Dolj, cu 1.389 şi Hunedoara, cu un necesar de 1.247 de angajaţi. Cei mai căutaţi sunt muncitorii necalificaţi: dulgher, zugrav-vopsitor, zidar, etc.

Nu doar banii fac diferenţa

Motivele românilor care nu vor să se întoarcă acasă sunt variate. De la bani, până la calitatea vieţii: spitale unde sunt trataţi cu respect, şcoli şi grădiniţe moderne, unde copiii lor au calculatoare, profesori şi îngrijitori care se ocupă de ei, mijloace de transport curate, străzi de calitate: "Eu am un băiat în clasa a XII-a şi a rămas acasă cu soţul meu.

În niciun caz nu mă întorc la Buzău, să lucrez pe 150 de euro pe lună. Aici câştig 600 de euro şi pot pune bani deoparte pentru băiat, să îmi achit ratele la bănci şi să fac economii pentru a-mi renova casa", spune Mariana, care lucrează ca menajeră în Paestum, provincia Salerno.

Liliana, 22 de ani, este de peste trei ani în Italia şi nu s-ar mai întoarce acasă pentru nimic în lume, chiar dacă simte lipsa părinţilor şi a fraţilor. Lucrează ca ospătăriţă în localitatea Laura, din sudul Italiei, iar vara salariul ei ajunge şi la 900 de euro: "Mama îmi spune să mă întorc acasă, dar nu am de gând să o ascult. În Bacău nu pot câştiga mai mult de cinci milioane de lei.

Aici e viaţa mea acum. Nu îmi rămân foarte mulţi bani pe lună, pentru că trebuie să plătesc chiria, cheltuielile, să mănânc, dar măcar am o viaţă decentă. Pot să mă duc liniştită într-un spital, pentru că sunt foarte drăguţi şi au grijă de tine, fără să conteze că eşti român sau italian. Oamenii sunt foarte amabili, nu ca la noi…" Iar acestea nu sunt cele mai fericite cazuri. Mulţi dintre românii care lucrează acolo câştigă peste 1.000 de euro lunar.

Între timp în ţară…

Firmele italiene din ţară, şi nu numai, încearcă să îi convingă pe români să se întoarcă. Foarte puţine reuşesc. Din dorinţa de a susţine patronii italieni din România, care "plâng" după forţă de muncă, Unimpresa Fondazione, în colaborare cu Fundaţa Leonardo a iniţiat programul Itaca: "Noi ne-am înscris la programul Itaca, am participat şi la Bursa forţei de muncă de la Roma, dar nu am obţinut niciun rezultat. Am avut doar discuţii cu participanţii. Ei cereau un salariu minim de 800 de euro net", spune Diana Cozma, reprezentant al firmei Euroholding.

Nici Cornel Ungureanu, administrator al firmei Inox Style nu a avut mai mult succes: "Am postat un anunţ pe site-ul Itaca acum două luni şi nici până acum nu m-a contactat niciun român din Italia. Mulţi nu se întorc şi pentru că sunt încă sub efectul mirajului Occidentului. Singurii care vin acasă sunt neadaptaţii, cei care nu şi-au găsit un loc de muncă".

"Stranierii", mai serioşi decât românii

Muncitorii români din Italia sunt "vânaţi" de angajatori datorită comportamentului profesional pe care au fost nevoiţi să îl înveţe acolo. Ei sunt consideraţi mai serioşi decât cei care nu au experienţa muncii peste hotare: "Firma noastră este foarte interesată de astfel de angajaţi, în primul rând pentru că au învăţat limba italiană şi pentru că acolo au fost nevoiţi să se adaptaze unui anumit nivel profesional. Ei vin cu idei noi. Sunt mai serioşi decât românii şi au o mai mare experienţă profesională", afirmă Raluca Varga, reprezentant al departamentului de marketing al Maschio Gaspardo România.

Munca în Italia, calificare garantată

Câţiva ani de muncă în Italia echivalează practic cu o calificare. Teoretic, este însă nevoie de o diplomă care să ateste specializarea: "Noi organizăm traininguri pentru muncitori, cu condiţia ca ei să semneze un contract de fidelitate cu compania.

Dacă decid să plece înainte de termenul stabilit în contract, trebuie să plătească o parte din valoarea trainingului. Suma pe care o returnează se stabileşte în funcţie de perioada care a mai rămas din contract. Nu am avut însă astfel de cazuri", afirmă Raluca Varga.

"Nu ne mai daţi doar bani!"

Oricât de atractive sunt însă ofertele companiilor din ţară, acestea nu pot face faţă realităţii: situaţia economică a României nu le oferă deocamdată angajatorilor posibilitatea de a îndeplini cerinţele muncitorilor români obişnuiţi cu standardele vieţii din Italia. Sfatul Dianei Cozma, de la Unimpresa este ca "angajatorii să nu mai gândească pachete salariale care să conţină numai bani, dar şi asigurări medicale, transport pentru ei şi familie, subvenţii".

Fotografii: Ioana Duda