Cum îşi găsesc românii de muncă în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi merg să întrebe din şantier în şantier dacă au nevoie de un om. Chiar proaspăt sosiţi din România sau rămaşi şomeri, conaţionalii îşi caută de muncă prin orice metodă.

Cel mai sigur mod pentru români de a-şi găsi repede un loc de muncă rămâne în continuare ajutorul din partea rudelor şi a prietenilor. În cazul menajerelor şi îngrijitoarelor bătrânilor cea mai bună recomandare este cea din partea unui cunoscut.

La Torino, în luna octombrie s-a deschis o agenţie de muncă dedicată menajerelor şi îngrijitoarelor. Chiara Cristiano, responsabila agenţiei ne explică: „Unui imigrant îi găsim mai uşor un loc de muncă dacă o rudă sau un prieten pe care noi deja îl cunoaştem vine să ni-l recomande. Este importantă şi cunoaşterea limbii italiene şi experienţa”.

De la aceeaşi agenţie aflăm că familiile de italieni vor îngrijitoare italience, dar ofertele acestora sunt puţine şi cer salarii mari. Jumătate dintre femeile angajate prin intermediul agenţiei, circa 1.000, sunt românce.

Biroul de plasare de la biserică

La biserica catolică românească din Torino, după fiecare slujbă de duminică, preotul George Miclăuş anunţă enoriaşilor care sunt ofertele de muncă disponibile sosite de la italieni. „Angajatorii au mai multă încredere dacă iau un român de la biserică”, spune preotul.

Nici în construcţii locurile de locuri de muncă nu sunt stabile. Ori sezonul, ori terminarea unei lucrări ăi lasă pe români şomeri. Pentru mulţi dintre ei, singura soluţie rămâne să meargă din şantier în şantier şi să întrebe dacă au cumva nevoie de un muncitor în plus. De cele mai multe ori, această metodă dă rezultate pozitive.

Românii nu se angajează doar ca zidari şi menajere

În schimb, românii care au o calificare şi care aspiră la un loc de muncă specific apelează la metoda trimiterii CV-ului prin poştă electronică către firme. Pentru unele categorii de muncitori de care piaţa italiană are nevoie, aceasta este o soluţie bună.

Firme italiene din toate domeniile au început să angajeze români. Astfel, băncile, instituţiile de credit, reprezentanţele de vânzare a maşinilor, companiile de asigurare sau chiar avocaţii aleg un angajat care vorbeşte româneşte, întrucât acesta se demonstrează util în relaţiile cu clienţii lor români.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite