Două familii de ţigani au primit case sociale la Milano

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul din jurul caselor sociale acordate unor familii de ţigani proveniţi din tabăra de la Triboniano (Milano, Italia) se dovedeşte a fi praf în ochi. Etnicii rrom vor intra în case.

Opoziţia ministrului de Interne, Roberto Maroni, la acordarea de case sociale ţiganilor pare în acest moment pură demagogie. Două familii provenite din tabăra Triboniano au intrat deja în casele alocate, iar până la sfârşitul lunii vor mai primi cheile alte patru familii.

Citeşte şi:
Ţiganii proveniţi din România pun pe jar primăria din Milano

Uite casa, nu e casa: Romii din Milano dau în judecată autorităţile

Din motive obiective sau nu, primele familii sunt cele care au dat în judecată Primăria, Prefectura şi ministerul de Interne. Instanţa a dat dreptate ţiganilor întrucât aceştia şi-au respectat partea lor de acord (trimiterea copiilor la şcoală şi obţinerea unui loc de muncă, n.r.).

Rămân într-o situaţie incertă alte 10 familii care făceau parte din acest proiect, dar şi aceştia pot apela la instanţă dacă nu li se va acorda casa.

Scandalul pe casele alocate ţiganilor români la Milano continuă

Milano: Ţiganii au câştigat procesul cu autorităţile pentru casele sociale

Alocarea acestor apartamente familiilor de ţigani din tabăra Triboniano (locuită în mare parte de etnici rrom proveniţi din România) face parte dintr-un proiect care s-a întins pe mai mulţi ani, dar a fost întrerupt de declaraţile ministrului Maroni.

Oficialul a spus că respectivele case trebuie să ajungă la milanezi şi nicidecum la ţigani. Intervenţia lui nu a reuşit însă să schimbe acordul dintre Autoritatea pentru case sociale din Milano, Biserica Catolică şi ţigani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite