Viterbo: Proiect de promovare a cărţilor în limbă străină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regiunea Lazio (centrul Italiei) va inaugura la Viterbo proiectul “Biblioteche di Babele” (Bibliotecile lui Babel), eveniment ce are loc cu ocazia sfârşitului lui 2008, an pe care organizaţia

Regiunea Lazio (centrul Italiei) va inaugura la Viterbo proiectul “Biblioteche di Babele” (Bibliotecile lui Babel), eveniment ce are loc cu ocazia sfârşitului lui 2008, an pe care organizaţia UNESCO l-a dedicat dialogului intercultural,

Proiectul urmăreşte crearea unor noi secţiuni de carte în limbă străină în cadrul bibliotecilor din Regiunea Lazio. Astfel, vor fi achiziţionate cărţi în principalele limbi vorbite de imigranţii din Peninsulă, inclusiv în română.

Iniţiativa va fi prezentată în cadrul unei întâlniri care va avea loc pe data de 20 decembrie la Biblioteca Palazzo dei Papi din Viterbo. La eveniment vor participa mai mulţi membri ai comunităţii româneşti din localitate.

Tot în cadrul aceleaşi întâlniri, scriitoarea de origine română Livia Claudia Bazu va lectura texte în limba română şi în italiană. Comunitatea românilor din Viterbo va organiza, de asemenea, degustări ale produselor tradiţionale româneşti.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite