Vinde tablouri în timp ce le pictează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nelu Pascu, 44 de ani, din Galaţi, a început să picteze în 1990 pentru că iubea tablourile şi nu avea bani să şi le cumpere. Primul tablou a fost o copie după “Floarea Soarelui” de Van Gogh, pictorul preferat.

Stabilit în Italia, Pascu îşi încarcă pânzele şi culorile în maşina personală şi pleacă în sesiuni de creaţie. Tablourile sale stau mărturie a locurilor prin care a trecut artistul: Grecia, Amsterdam, Viena, Paris, Praga. Dragostea pentru Van Gogh l-a făcut să meargă la Arles, Saint-Rémy. La Montmartre a pictat lângă atelierul lui Renoire.

Cariera pictorului a evoluat în urma semnării unui contract cu “Galleria Spagnoli”, din Florenţa. Acestei instituţii, Nelu îi livrează peisaje în care transpune natura din Vrancea copilăriei sale.

În timpul săptămânilor de creaţie ale galeriei, Nelu este singurul pictor care vorbeşte cu publicul. Publicul îl urmăreşte în timp ce pictează, iar uneori lucrările sale sunt licitate chiar pe loc. În acele momente, artistul e răsplătit şi înţelege că şi-a atins “misia”: “Nu trebuie să-i arăt publicului cât sunt eu de bun, inteligent, sensibil, ci cât de mult este el sensibil şi bun”, spune artistul.

Prolific

“Pictând mereu, am reuşind să vând peste 5.000 de lucrări”, explică Nelu motivul succesului său. Artistul îşi autodefineşte opera ca fiind “puternică şi sensibilă, în acelaşi timp, o pictură materică, pentru care trebuie cantităţi imense de culori.“

În Peninsulă, românul a expus la Roma, Palermo, Milano. La Villa Curti, din Vicenza (n.r. - nordul Italiei), Pascu a fost admirat alături de Xavier şi Antonio Bueno şi Armodio, pictori cunoscuţi în întreaga lume. În acelaşi spaţiu în care era expus de Chirico, un alt nume mare.

Tablourile sale apar în cataloagele a două case de licitaţii celebre în Peninsulă  - “Galleria Pananti, Casa d’Aste” şi “Casa d’Aste Farsettiarte”. Pe 28 noiembrie va avea loc inaugurarea unei expoziţii “Nelu Pascu” la Consulatul Român de la Milano. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite