"Via San Dionigi 93, povestea unei tabere de ţigani"

Un documentar realizat de doi regizori italieni povesteşte viaţa unei şatre de ţigani care au făcut eforturi mari pentru a se integra, dar nu au fost acceptaţi de societate. În perioada

Un documentar realizat de doi regizori italieni povesteşte viaţa unei şatre de ţigani care au făcut eforturi mari pentru a se integra, dar nu au fost acceptaţi de societate.

În perioada 2005-2007 un grup de ţigani şi-a organizat tabăra la periferiile oraşului Milano. Plecând de la Milano înspre Chiaravalle Milanese se trece prin Via San Dionigi. Acolo, la numărul 93, în perioada amintită a locuit un grup de ţigani din România.

Capii familiilor şi-au găsit locuri de muncă în nişte fabrici de lemn din zonă. "Majoritatea celor de acolo avea un loc de muncă, la negru sau cu documente în regulă, dar lucrau", ne-a spus regizorul Tonino Curagi (51 ani).

Mamele au mers la şcoală, cu cei foarte mici după ele, şi au fost alfabetizate. Minorii au frecventat şcoala pentru a învăţa geografie, istorie etc. De Paşte, comunitatea petrecea româneşte cu sarmale, miel şi ouă roşii. ţiganii şi-au reconstruit tabăra de fiecare dată după ce a fost incendiată. În 2007, aceasta a fost dărâmată cu buldozerele, femeile şi copiii au fost trimişi într-un adăpost temporar, iar bărbaţii într-altul.

Filmul documentar "Via San Dionigi 93, storia di un campo rom" (Strada Sfântul Dionisie 93, povestea unei tabere de rromi") a fost regizat de Tonino Curagi (51 ani) şi Anna Gorio, tandem de regizori cunoscut pentru documentarele despre categoriile sociale defavorizate. Pelicula a fost proiectată în anul 2008, la Milano.

Am solicitat regizorului Tonino Curagi câteva cuvinte pentru a înţelege situaţia ţiganilor români din Via San Dionigi 93 şi scopul peliculei sale.

Adevărul: Care a fost motivul pentru care aţi realizat acest film?

Tonino Curagi: "Eu şi Anna Gorio regizăm de peste 15 ani astfel de filme şi am fost solicitaţi de către Direcţia de Cultură din Primăria oraşului Milano şi de ONG-ul "Casa della Carità" pentru a face un documentar despre acest grup de ţigani care munceau, mergeau la şcoală, dar a căror tabără nu era autorizată în Via San Dionigi."

A.: Cum a fost posibilă realizarea acestui material?

T. C.: Timp de doi ani am fost foarte des prezenţi în acel loc. Aşa am putut participa la viaţa lor şi am văzut cum trăiesc. Filmul a fost construit doar cu ţiganii de acolo, fără oameni din afara taberei, fără interviuri cu autorităţile.

A.: După părerea dumneavoastră ţiganii sunt victime ale prejudecăţilor societăţii civilizate?

T.C.: Ţiganii au fost cu siguranţă din totdeauna victimele prejudecăţilor, chiar şi atunci când ei se integrează în societate.

A.: Care ar putea fi şansa lor de integrare?

T.C.: Soluţiile ar fi cu siguranţă punerea accentului din ce în ce mai mult pe integarea în şcoli a copiilor rromi, apoi integrarea în diferite medii de muncă a adulţilor, posiblitatea de a închiria o casă decentă. Dar ar trebui mai întâi salarizaţi pe măsură, ca să-şi permită închirierea unei case de la italieni. De obicei aceştia nu le dau casele pentru că ştiu că ei nu sunt solvabili, dar şi din cauza prejudecăţilor.

Trailer-ul documentarului poate fi urmărit aici.