Torino: manifestare împotriva amprentării copiilor romi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Grupare antirasistă" împreună cu romi care locuiesc la Torino vor manifesta azi în faţa sediului partidului Lega Nord, împotriva amprentării. În faţa oamenilor care se vor aduna

"Grupare antirasistă" împreună cu romi care locuiesc la Torino vor manifesta azi în faţa sediului partidului Lega Nord, împotriva amprentării.

În faţa oamenilor care se vor aduna în piaţă, avocatul Simone Bisacca va ţine un discurs pe tema: "Cuşti umane. Amprentele copiilor romi, un experiment pentru controlul social generalizat".

Pentru a sensibiliza torinezii faţă de acest subiect, organizatorii vor proiecta documentarul "Puterea de a fi vânt", despre exterminarea nazistă a ţiganilor.

"În Italia din anul 2008, ministrul de Interne ordonă poliţiştilor să spargă uşile caselor şi să pună la zid bărbaţii, femeile şi copiii, pentru a-i fotografia şi a le lua amprentele digitale. Celor care spun că acest lucru le aminteşte de vremuri obscure, ministrul răspunde că amprentarea unei populaţii întregi este normală pentru a o proteja de ea însăşi, pentru că o consideră în mod evident o populaţie criminală genetic", scrie pe afişul manifestării.

"Gruparea antirasistă" a luat naştere de curând. Membrii ei spun că gruparea s-a înfiinţat în urma incendierii taberelor de ţigani, a violenţelor împotriva imigranţilor şi a rasismului instituţional. În opinia lor, această problemă este politică, socială şi etică, iar ei sunt pregătiţi să împiedice evacuările şi lupta dintre săraci în cartierele caselor populare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite