Ţiganii din România, o problemă pentru oraşul Milano

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vice-primarul oraşului Milano, Riccardo De Corato, a afirmat recent că ţiganii români continuă să reprezinte o problemă pentru oraşul său. Afirmaţia edilului a fost făcută în

Vice-primarul oraşului Milano, Riccardo De Corato, a afirmat recent că ţiganii români continuă să reprezinte o problemă pentru oraşul său.

Afirmaţia edilului a fost făcută în condiţiile în care Poliţia a arestat, zilele trecute, doi ţigani de origine română şi a emis mandat de arestare pe numele a încă cinci.
 
Ţiganii sunt acuzaţi de săvârşirea mai multor jafuri în zona Parco delle Rose din Milano.

De Corato, care este şi consilier pe problemele securităţii la Milano, a mai adăugat că noul raport Caritas asupra imigraţiei a pus în evidenţă un boom al românilor din Italia, numărul acestora ajungând la un milion de persoane.

Potrivit vice-primarului italian, prezenţa conaţionalilor noştri în Peninsulă nu constituie o problemă în sine, întrucât cei care creează cu adevărat  probleme autorităţilor italiene sunt ţiganii de origine română.

Riccardo De Corato a efectuat de curând o vizită în Israel, la Tel Aviv, cu scopul de a cunoaşte mai bine sistemele de securitate utilizate de autorităţile israeliene pentru controlul teritoriului.

Delegaţia condusă de edilul italian a vizitat mai multe firme israeliene care produc software-uri de ultimă generaţie pentru video-supraveghere.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite