Sute de români au petrecut în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu mici, bere şi muzică populară în aer liber, sărbătorile de cartier din oraşul Torino atrag tot mai mulţi conaţionali Este al doilea an în care românii organizează petreceri în

Cu mici, bere şi muzică populară în aer liber, sărbătorile de cartier din oraşul Torino atrag tot mai mulţi conaţionali

Este al doilea an în care românii organizează petreceri în stradă, cu mici, carne la grătar, bere şi vin românesc. Primăria permite acest tip de manifestare tradiţională în timpul sărbătorilor de cartier, când pentru o zi se închid străzi întregi.

Sărbătorile de cartier au loc an de an la Torino. Astfel, pentru o zi, maşinile cedează locul în stradă orăşenilor. Din toate colţurile urbei, locuitorii participă la petreceri şi profită de ocazie pentru a se destinde.

Petrecerea românească din Piaţa Campanella se transformă treptat, la rândul ei, într-o tradiţie. Cu mult timp înainte de a se şti data exactă, atât românii din zonă, cât şi cei care au fost prezenţi anul trecut au dorit să fie informaţi despre desfăşurare pentru a nu rata evenimentul.

Organizatorilor, patronii unui magazin cu produse alimentare româneşti din cartier, le-a revenit sarcina de a pregăti locul, pasta de mici, carnea, băutura şi de a oferi manifestării un fundal muzical. Duminică, 20 aprilie, copii, tineri şi adulţi s-au adunat, în ciuda ploii şi a cerului înnorat, şi timp de şapte ore au petrecut în cel mai tradiţional stil românesc.

"Anul acesta au fost peste 300 de persoane, dar dacă nu ar fi plouat, probabil ne-am fi strâns mult mai mulţi", declară Octavian Brezean, unul dintre organizatorii evenimentului. Alături de români, în sectorul de piaţă vecin sunt italienii, cu altfel de petrecere. Împinşi de curiozitate, mulţi dintre ei se apropie, timizi, ca să arunce o privire la petrecerea gălăgioasă, cu mult fum şi dansuri populare.

La Torino, un mic costă 1,5 euro

În fiecare an, la Torino, există două mari evenimente care îi reunesc pe români. Unul dintre ele este Festivalul Românesc, care durează aproximativ o lună şi care se află anul acesta la a treia ediţie. Al doilea eveniment este petrecerea din Piaţa Campanella, organizată împreună cu italienii, ca o sărbătoare a primăverii.

Aici, românii uită de statutul de imigrant şi se simt pentru câteva ore ca acasă. Un mic costă 1,5 euro, o pulpă de pui sau cârnaţii la grătar au preţul de 6 euro.

Pentru o sticlă de vin românesc plăteşti 8 euro, iar o cutie cu bere ajunge la 2,5 euro. Preţul unei pungi cu seminţe este de 2 euro. Niciuna dintre manifestări însă nu reprezintă cultura sau tradiţia autentică românească, ci doar un segment al acesteia, în care domină micii, berea, vinul şi muzica populară sau de petrecere.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite