Străinii pot beneficia de locuinţe subvenţionate doar după 10 ani de rezidenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acte în regulă, cel puţin zece ani de rezidenţă legală în Italia şi un venit legal, sunt condiţiile pe care un străin trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de locuinţe

Acte în regulă, cel puţin zece ani de rezidenţă legală în Italia şi un venit legal, sunt condiţiile pe care un străin trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de locuinţe date în chirie de primării. Aceleaşi condiţii trebuie să le îndeplinească un străin pentru a prezenta cerere pentru subvenţiile de chirie oferite de către Fondului Naţional pentru Chirii.

În urmă cu o lună, Camera Deputaţilor dezbătea decretul de lege privind dezvoltarea economică, referitor la "ajutorul pentru locuinţă" pentru categoriile sociale dezavantajate. Pentru prima dată, au fost incluşi şi imigranţii. La cererea partidului extremist Liga Nord, în privinţa emigranţilor, a fost introdusă condiţia de rezidenţă mai mare de 10 ani.

"În acest fel, suntem siguri că italienii vor fi primii care vor beneficia de subvenţiile pe care le acordă Statul italian pentru cei care nu pot să îşi cumpere o casă", a explicat deputatul Ligii Nordului, Alessandro Montagnoli.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite