Românii, din septembrie la cursuri on-line de italiană
0La cursurile organizate de Provincia Roma în colaborare cu Universitatea Populară Roma s-au înscris 25 de români din 5 oraşe italiene: Roma, Nettuno, Fiano Romano, Montecompatri şi Guidonia.
La cursurile organizate de Provincia Roma în colaborare cu Universitatea Populară Roma s-au înscris 25 de români din 5 oraşe italiene: Roma, Nettuno, Fiano Romano, Montecompatri şi Guidonia.
Cursul, cu o durată de 3 luni, este gratuit şi pune la dispoziţie 300 de locuri pentru imigranţii care doresc să-şi perfecţioneze limba italiană. La final, participanţii vor avea posibilitatea să se înscrie gratuit la examenul de certificare a cunoştinţelor. Diploma obţinută este recunoscută la nivel internaţional. Examenul, structurat pe nivele de pregătire, este organizat de Universitatea din Siena.
Mai mult, datorită orarului flexibil al cursului de italiană, până în 10 septembrie se pot înscrie şi imigranţii care lucrează. Spre deosebire de alte iniţiative precedente, cursul se desfăşoară on-line, pe computere conectatate la Internet, iar o dată pe săptămă este prevăzută o întâlnire cu un profesor universitar.