Românii vor cetăţenia italiană pentru a scăpa de birocraţie

În 2007 numărul cererilor depuse s-a dublat faţă de anul anterior, iar timpul de aşteptare este din ce în ce mai lung.

Datele difuzate de ministerul de Interne italian arată că între 1980 şi sfărşitul anului 2007, peste 246.000 de imigraţi au obţinut paşaportul italian. Numai în 2007, cererile prezentate au fost mai mult de 40.000, număr dublu faţă de anul anterior.

În acelaşi an, 38.500 de străini au obţinut cetăţenia cerută în anii anteriori, cu 2500 de persoane mai mult decât în 2006. Dintre aceştia, majoritatea (31.609) au devenit italieni prin căsătorie cu un cetăţean din Peninsulă, iar 6.857 prin naturalizare (adică prin cerere făcută după 10 ani de rezidentă pe teritoriul italian).


Printre primele naţionalităţi ale persoanelor care au făcut în 2007 cerere pentru cetăţenia italiană se numără cea marocană (3.850), cea română (3.509), urmată de cea albaneză (2.605), argentiniană (2.410), braziliană (1.928), ucraineană (1.389), cubaneză (1.355) şi poloneză (1.255).

Renunţarea la cetăţenia română era obligatorie şi costa 350 de euro

Sorin Marinescu (58 de ani) trăieşte în Italia din 1979. După zece ani de rezidenţă în Italia a depus actele pentru cetăţenie şi a primit răspuns pozitiv după 3 ani. “Pe vremea aceea”, povesteşte bărbatul, “cam atât se aştepta pentru a primi paşaportul italian. Pentru cei care făceau cerere pentru că se căsătoreau cu un cetăţean italian, timpul de aşteptare era redus la jumătate”.

Multe luni se pierdeau pentru a renunţa la cetăţenia românească, lucru obligatoriu pe vremea respectivă. “Locuiam în Palermo”, povesteşte Mihai Spinei (60 de ani), “şi pentru orice hârtie trebuia să mergem la Roma, la Ambasadă. Acolo am făcut cererea de renunţare, pe care am plătit-o 700.000 de lire, în jur de 350 de euro. Pentru toate demersurile acestea mi-a trebuit mai mult de un an”.


Pentru Dorina Florea, 49 de ani, din Alba Iulia, a fost mult mai simplu: s-a căsătorit cu un cetăţean italian în ’82, când a ajuns în Italia, şi a primit automat cetăţenia după câteva luni. Datorită paşaportului italian, a reuşit să se înscrie în poliţia municipală din Torino unde lucrează şi astăzi.

Românii vor să scăpe de problemele birocratice legate de cetăţenia străină.

Acum timpul de aşteptare este mai lung. Luminiţa Galan (39 de ani) din Copşa Mică, munceşte în Italia din 2001. Tot atunci s-a căsătorit cu un italian, dar pentru a obţine cetăţenia a aşteptat şapte ani. Anul acesta a depus jurământul în faţa primarului din Pragelato, lângă Torino, care i-a dăruit Constituţia italiană şi un drapel.


După şapte ani, motivaţia pentru care a cerut cetăţenia italiană (reînnoirea permisului de şedere) nu mai există: “Vroiam să obţin cetăţenia pentru a putea scăpa de coşmarul schimbării permisului de şedere. La fiecare doi ani trebuia să îl reînnoiesc, iar procedura era foarte greoaie. Nici nu mă gândeam atunci că în 2007 nu o să mai avem nevoie de permis de şedere”, spune Luminiţa care astăzi este proprietara unui magazin alimentar în Pragelato (Piemonte).

Mulţi au astăzi dublă cetăţenie

Chiar dacă a vrut să obţină şi altă cetăţenie, Luminiţa e cu gândul la ţara ei. Pe pancarta din faţa magazinului, alături de inscripţia “magazin alimentar, produse tipice italiane şi româneşti” a imprimat stema şi steagul României.

Luminiţa vede totuşi un avantaj în plus: asigurarea sa medicală are termen nelimitat, până acum aceasta expira odată cu contractul de muncă. “Acum, dacă am obţinut cetăţenia, mă gândesc să candidez pentru un post de consilier comunal”, spune Luminiţa.


În afară de reînnoirea permisului de şedere, românii se loveau şi de alte probleme: “Erau multe alte ocazii în care se iveau probleme birocratice din cauza cetăţeniei de extracomunitar”, povesteşte Sorin Marinescu, “de exemplu pentru a obţine orice fel de viză pentru ţările europene, pentru a călători oriunde, pentru actele de identitate.

Pentru tot era alergătură în plus”. Şi Sorin are dublă cetăţenie: “Chiar dacă locuiesc în Italia de atâta timp, tot român sunt”.