România participă pentru prima dată la “Mille Miglia” - FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai prestigiose competiţii dedicate maşinilor de epocă se desfăşoară anual în Italia urmând traseul Brescia-Roma şi retur. 375 de echipaje, dintre care şi unul aparţinând României, s-au înscris la raliul “Mille Miglia” de anul acesta.

Evenimentul, desfăşurat în perioada 13-17 mai, este dedicat exclusiv maşinilor de epocă, organizatorii urmărind să atragă în concurs modele de autoturisme cât mai rare şi mai vechi.

Piloţi, personalităţi şi oameni politici sunt câteva dintre “ingredientele” care dau farmec cursei automobilistice cunoscută în întreaga lume. Anul acesta printre participanţii de “înaltă clasă” s-au numărat prinţul Bernhard de Orange-Nassau al Olandei, primul ministru olandez, Jan Peter Balkenende, fostul primul ministru al Belgiei, Guy Verhofstadt, precum şi primarul Moscovei, Jurij Luzhkov.

Mille Miglia împlineşte 82 de ani de existenţă, iar traseul de anul acesta traversează unele dintre cele mai frumoase oraşe din Italia situate în şapte regiuni: Lombardia, Veneto, Emilia Romagna, Marche, Umbria, Lazio şi Toscana.

Startul compeţiei s-a dat la Brescia în 14 mai, iar maşinile au parcurs un traseu de1600 de kilometri, trecând prin Ferrara, San Marino, Roma, Siena, Florenţa, Modena, Reggio Emilia, Parma, Cremona.

Cursa s-a încheiat aseară, primul echipaj ajuns linia de sosire fiind un echipaj din Brescia (tată şi fiu), care au condus o maşină “Bugatti Type 37” din anul 1927. A doua clasificată a fost tot o maşină “Bugatti Type 35 A” din 1926, condusă de un echipaj argentinian, iar pe locul al treilea s-a situat o “Alfa Romeo 6C” din 1928, condusă de un echipaj italian.

România a fost reprezentată în premieră anul acesta la “Mille Miglia” de Joerg Elsenbach la bordul unui automobil “Siata Daina Gran Sport” (1951). Echipajul s-a retras însă din competiţie după parcurgerea primelor etape pe traseul Brescia-Ferrara-Roma.

FOTOGALERIE: Sosirea la Roma. 16 mai

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite