Roma: Falşi angajaţi ai Protecţiei Civile provoacă panică în rândul locuitorilor din cartierul Prati
0Conducătorii unei maşini inscripţionată “Protecţia Civilă” au răspândit prin intermediul unui megafon, ieri, în cartierul Prati din Roma, informaţii false.
Episodul s-a petrecut în ziua Paştelui catolic în capitala italiană. Cei care conduceau maşina cu false iscripţii ale Protecţiei Civile au difuzat prin megafon următorul mesaj: “Coborâţi în stradă, este o replică a cutremurului, iar alta se va înregistra în curând.”
Anunţul a trezit zeci de locuitori ai cartierului Parti din capitala italiană. După momentele iniţiale de panică, mulţi locuitori ai cartierului au sunat pompierii şi chiar Protecţia Civilă, iar unii dintre aceştia au coborât în stradă.
Reprezentanţii poliţiei municipale, avertizaţi şi ei de locuitorii din Prati, au semnalat cazul poliţiei ministeriale care a demarat o anchetă pentru a-i prinde pe falşii reprezentanţi ai Protecţiei Civile. Cei care au răspândit zvonurile false riscă să fie denunţaţi pentru infracţiunea de răspândire de ştiri, date sau informaţii false.
Codul penal italian pedepseşte această infracţiune cu închisoare de până la şase luni sau cu amendă de la 10 la 516 euro.