Revista presei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele pagini ale ziarelor din Peninsulă sunt ocupate în cea mai mare parte cu conflictul dintre preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano, şi primul ministru, Silvio Berlusconi. La baza

Primele pagini ale ziarelor din Peninsulă sunt ocupate în cea mai mare parte cu conflictul dintre preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano, şi primul ministru, Silvio Berlusconi. La baza neînţelegerilor dintre cei doi, un amendament la "Legea Siguranţei" care, o dată adoptat, ar bloca pentru un an de zile procesele pentru infracţiuni considerate minore.

"Conflict Berlusconi - Napolitano" scrie în deschidere "La Repubblica", preluând avizul de neconstituţionalitate dat ieri seară de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) la amendamentul care ar suspenda procesele. Înaltul for juridic consideră anticonstituţională norma care l-ar scuti şi pe Berlusconi de câteva procese. Napolitano a intervenit imediat, amintindu-le magistraţilor că pot să-şi dea cu părerea despre orice lege, dar nu despre constituţionalitate, acest atribut revenind Curţii Constituţionale. Deşi şi-a manifestat dezacordul formal faţă de inţiativa premierului, preşedintele este acuzat că ar face totuşi jocul majorităţii. Berlusconi încearcă să distragă atenţia, propunând un subiect mult mai "siropos" şi anume interzicerea interceptărilor telefonice.

Şi cunoscutul cotidian de analiză "Il Manifesto" pune tunurile pe preşedintele Napolitano. Deşi este un ziar tradiţional de stânga, iar preşedintele are un trecut politic de aceeaşi parte a eşicherului, publicaţia îl critică pe preşedinte, acuzându-l că e "prea moale". Analistul Andrea Fabozzi îi reproşează lui Napolitano că nu este suficient de dur cu Berlusconi şi cu iniţiativa legislativă care i-ar anula câteva procese. De asemenea, Fabozzi aminteşte că şi fostul preşedinte Francesco Cossiga s-a autoinstalat la conducerea CSM în 1991, atunci când a vrut să condiţioneze activitatea justiţiei.

"Până la sfârşitul lui iulie, nu vor mai fi gunoaie în stradă", îl citează "Corriere della Sera" pe Berlusconi. Premierul promite în faţa napolitanilor, că le va curăţa străzile, spunând că este pe cale de a semna câteva acorduri cu întreprinderi private de neutralizare a gunoaielor. Promisiunea a fost făcută chiar din şantierul unei astfel de structuri, care ar trebui să intre în funcţiune în curând la Acerra (Napoli).

"Copii fără identitate, 23.000 sunt constrânşi să cerşească sau să fure" titrează "Il Messaggero". Într-o anchetă a cotidianului roman, este dezvăluita trista realitate a 23.000 de copii, cărora le este refuzat dreptul de a studia. Cea mai mare parte a acestor copii sunt de etnie rromă. Acelaşi cotidian scrie despre o posibilă întoarcere la obligativitatea purtării uniformei şcolare, văzută cu ochi buni de ministrul Învăţământului, Gelmini.

Un român de 28 de ani, Corneliu Nastasiuc, se află în stare gravă după un accident de muncă, relatează "Il Secolo XIX" în ediţia on-line. Accidentul s-a petrecut ieri în jurul orei 10.00, pe un şantier din Canova a Magliolo (Genova). Românul se află acum internat la spitalul Santa Corona di Pietra Ligure, din Genova.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite