Revista presei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima pagină a ziarelor din Peninsulă este împărţită astăzi între greva transportului public, summit-ul G8 din Japonia şi promisiunea lui Berlusconi de a pune la dispoziţia categoriilor

Prima pagină a ziarelor din Peninsulă este împărţită astăzi între greva transportului public, summit-ul G8 din Japonia şi promisiunea lui Berlusconi de a pune la dispoziţia categoriilor defavorizate 100.000 de case cu o chirie de 300 de euro pe lună.

"G8 trebuie să ajute săracii" titrează "La Repubblica", citându-l pe Papa Ratzinger, care a ţinut astfel să atragă atenţia reprezentanţilor celor mai industrializate opt ţări că pe agenda discuţiilor ar trebui inclus şi sprijinirea ţărilor slab dezvoltate. Cotidianul roman remarcă şi schimbarea de poziţie a preşedintelui american Bush: "Summit-ul va fi constructiv, mai ales pentru problema climei mondiale".

Acelaşi cotidian dedică paginile 12-13 problemelor imigranţilor, avertizând că la Napoli există din nou riscul ca ţiganii să fie alungaţi cu cocktail-uri "Molotov". Câţiva ţigani s-au întors în taberele din care au fost alungaţi, iar napoletanii şi-au manifestat imediat dezacordul, dând foc unei tabere părăsite.

"Maroni: Eu nu sunt fascist" scrie "Corriere della Sera". Ministrul de Interne italian, Maroni, a luat în colimator zilele trecute musulmanii, sugerând mutarea moscheii din Milano în afara oraşului. În apărarea fidelilor lui Mohamed a sărit Biserica catolică, afirmând că ministrul are porniri naziste. Maroni a replicat că nimic nu-l va impedica să-şi vadă de treabă. Preşedintele Provinciei Milano, Penati, a sugerat ca musulmanii care se roagă în stradă să fie amendaţi.

Deşi liderul Ligii Nordului, Umberto Bossi, afirmase recent că actualul guvern (din care face parte) nu va mai dura mult, "Il Tempo" susţine că între el şi premierul Berlusconi este din nou pace. Primul-ministru, aflat în Japonia pentru summit-ul G8, a spus că Bossi glumeşte, subliniind că liderul Ligii a ajutat la stipularea unui acord cu Regiunile Piemonte, Lombardia, Veneto şi Puglia, pentru preluarea gunoiului menajer. Bossi s-a declarat refractar iniţial ca gunoaiele din Sud să ajungă în regiunile din Nord, iar acordul său a fost prezentat de premier ca o dovadă de stabilitate.

"Zi neagră la Roma pentru transportul public", scrie "Il Messaggero". Cotidianul descrie un tablou apocaliptic al Romei, cu străzile blocate şi cu toate mijloacele de transport oprite. Şi cum greva nu era suficientă pentru a bloca străzile din Caput Mundi, un tir s-a răsturnat în via della Pisana, blocând practic circulaţia în estul oraşului.

"Il Giorno" dedică un spaţiu amplu italiencei de 21 de ani, Federica Sqarise, dată dispărută în Spania la Lloret de Mar, în 3 iulie. Tânăra italiancă se afla în vacanţă însoţită de o amică, iar după o seară în discotecă nu s-a mai întors la hotel.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite