Revista presei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Europa, în recesiune economică", titrează cotidianul "Corriere della Sera". Anunţul Eurostat, potrivit căruia PIB-ul Uniunii a scăzut cu 0,2%, a pus pe jar analiştii economici care ţin

"Europa, în recesiune economică", titrează cotidianul "Corriere della Sera". Anunţul Eurostat, potrivit căruia PIB-ul Uniunii a scăzut cu 0,2%, a pus pe jar analiştii economici care ţin să remarce că acesta este primul rezultat negativ al economiei europene.

"Moscova sfidează USA", scrie "La Repubblica". Cotidianul roman dedică deschiderea ziarului principalului subiect de politică externă din această perioadă. Analiştii ziarului consideră că declaraţiile lui Putin în favoarea provinciilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, reprezintă o sfidare la scenă deschisă adresată Statelor Unite.

"Vă spun cum voi micşora taxele" este titlul unui interviu acordat de Berlusconi propriului ziar, "Il Giornale". Pe parcursul interviului, premierul elogiază activitatea miniştrilor din cabinetul său şi ţine să facă anumite precizări legate de mecanismul micşorării taxelor.

În contrapoziţie netă, cotidianul economic "Il Sole 24 Ore" face trimitere din prima pagină la un articol în care explică faptul că guvernul a amânat scăderea presiunii fiscale din cauza mai multor miliarde de TVA neîncasat.

"Premiile olimpicilor italieni vor fi scutite de taxe", informează la "La Stampa". Comitetul Olimplic Italian va plăti taxele pentru aceste premii în locul sportivilor. Încă de la începutul Olimpiadei, lotul olimplic a cerut să primească banii "curaţi", pentru că ei nu câştigă la fel de mult ca fotbaliştii şi nu-şi permit aceste taxe. Întrebată ce va face cu banii primiţi, o medaliată cu aur a răspuns sec: "Voi plăti o parte din împrumutul luat pentru casă".

"Roberto Maroni: Mafia îmi dă un miliard de euro", afirmă ministrul de Interne într-un interviu acordat cotidianului "Libero". Ministrul spune că prin blocarea conturilor şi bunurilor mafiei va reuşi să finanţeze lupta anti-infracţionalitate. Acelaşi Maroni îşi face un titlu de glorie din faptul că ministrul Economiei, Giulio Tremonti, a tăiat din bugetele tuturor ministerelor, mai puţin dintr-al său.

"La Roma, Napoli şi Milano s-au înregistrat cu 10 % mai puţine infracţiuni într-un an", scrie "Il Messaggero". Publicaţia citează un raport al celor trei prefecturi vizate. În Capitală, raportat la primele şase luni ale anului trecut, furturile au scăzut de la 87.054 la 61.617, omorurile de la 18 la 12, violurile de la 107 la 96, furturile prin efracţie de la 3.530 la 2.824 iar jafurile de la 2.299 la 1.842.

Aceeaşi publicaţie scrie despre preşedintele Napolitano care l-ar fi sunat pe preşedintele rus, Dmitri Medvedev, cerându-i să-şi folosească instrumentele legale pe care le are la dispoziţie pentru a-l chema la ordine pe Putin.

"Il Gazzettino" publică o anchetă proprie din care reiese că statul italian a finanţat 126 de spitale dar acestea nu au intrat niciodată în funcţiune. Cotidianul veneţian afirmă că cele mai multe structuri "fantomă" se află în Sud, acolo unde mafia controlează banii alocaţi pentru sănătate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite