Revista presei italiene, 29 iunie 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalurile politice din Italia ocupă şi astăzi primele pagini ale principalelor cotidiene. După publicarea unor convorbiri telefonice între premierul Silvio Berlusconi şi directorul

Scandalurile politice din Italia ocupă şi astăzi primele pagini ale principalelor cotidiene. După publicarea unor convorbiri telefonice între premierul Silvio Berlusconi şi directorul canalului Rai Fiction, Agostino Saccà, reacţiile opoziţiei nu au întârziat să apară. Din transcrieri reiese că Berlusconi ar fi intermediat contractele de colaborare ale unor actriţe. Acest lucru l-a determinat pe Antonio di Pietro să afirme că "Berlusconi se comportă ca un peşte care-şi plasează marfa".

Ţiganii îi costă pe italieni 26 de milioane de euro pe an, arată un raport prezentat vineri de Primăria Romei şi preluat de "Il Messaggero". Cheltuielile se referă la asistenţa medicală şi socială a 5.227 de ţigani din cele 22 de tabere stabilite la Roma şi în împrejurimi în 2006. Gianni Alemanno, primarul capitalei este unul dintre susţinătorii proiectului care prevede recensământul ţiganilor cu amprente şi fotografii, chiar dacă declaraţiile recente nu au fost tocmai coerente. "Romanii trebuie să ştie că în spatele solidarităţii pe care unele asociaţii o exprimă faţă de ţiganii din oraşul nostru circulă fonduri consistente", a declarat politicianul.

"Primarul Romei, solicită soldaţii în gările periferice ale capitalei", titrează cotidianul "La Repubblica". Gianni Alemanno cere prefectului Carlo Mosca să înroleze pe timpul verii trupe de soldaţi care să asigure ordinea publică în gările "cu probleme" de la periferia capitalei. Argumentele aduse de Alemanno sunt agresiunile de la Tor di Quinto şi La Storta în urma cărora au fost arestaţi doi cetăţeni români.

"Italia va fi străbătută de la nord la sud de greve în transportul public şi aerian", anunţă cotidianul "Corriere della Sera" în ediţia on line. Începând de luni, trenurile, avioanele, autobuzele şi metroul vor intra în grevă naţională pentru revendicarea condiţiilor de lucru mai bune şi creşterea salariilor. Weekendul viitor, trenurile şi avioanele de la AirOne se vor opri 24 de ore. "Grevele în Italia în Italia sosesc o dată cu vacanţele, iar acest lucru afectează în primul rând turismul", comentează cotidianul.

"Italienii pleacă în concediu pentru inseminarea artificială", scrie "La Stampa". Tot mai multe familii recurg la clinicile private din Spania şi Elveţia pentru a avea un copil prin inseminare artificială. În 2006, Legea 40 privind inseminarea artificială în Italia a fost modificată în detrimentul cuplurilor care vor să aibă un copil. Astfel departe de interdicţiile Vaticanului, italienii preferă să meargă în ţările care facilitează procesul. Cu toate că programările se fac cu luni înainte, de cele mai multe ori, perechile preferă să nu spună nimic nici măcar familiilor.

"Tabăra de ţigani de la Castel Romano trebuie să dispară", titrează cotidianul "Il Giornale". Mii de italieni au semnat o petiţie pentru evacuarea unei tabere aflată la periferia Romei. Ei s-au adresat primarului Alemanno, motivând furturile din case şi chetuielile ridicate de administraţie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite