Nemescu şi Mungiu, la festivalul de film românesc din Mantova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premiile internaţionale obţinute de filmele româneşti au dus la organizarea unui festival de film la Mantova, Italia, în perioada 16-20 mai, informează publicaţia italiană

Premiile internaţionale obţinute de filmele româneşti au dus la organizarea unui festival de film la Mantova, Italia, în perioada 16-20 mai, informează publicaţia italiană "Vità".

Asociaţia "Il cinema del carbone" împreună cu Accademia di Romania, organizatorii manifestării, vor delecta publicul cu zece pelicule, de scurt şi lungmetraje. Unele dintre acestea nu sunt încă distribuite în Italia.

Organizarea evenimentului s-a realizat sub patronajul Primăriei din Mantova şi al Uniunii Italiene a Asociaţilor de Cinema.

Vineri, 16 mai, începând cu ora 21.30 va fi difuzat filmul "California Dreamin" al lui de Cristian Nemescu, urmând ca în data de 17 mai, publicul să vizioneze "Moartea domnului Lăzărescu", al lui Cristi Puiu şi "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", al lui Cristian Mungiu.

Duminică vor fi difuzate filmele "A fost sau n-a fost", de Corneliu Porumboiu şi "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", de Cătălin Mitulescu. Printre scurtmetrajele care vor putea fi vizionate la Sala Teatreno din Mantova se numără: "Lampa cu căciulă", de Radu Jude, "Trafic", al lui Mitulescu, "Marilena de la P7", de Cristian Nemescu, "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea", de Cristi Puiu şi "O zi bună de plajă", în regia lui Bogdan Mustaţă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite