Italia sub nămeţi, două victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia începe să resimtă zăpada căzută în ultimele zile. La Milano stratul de zăpadă a ajuns la 35 de centrimetri, iar la Torino 30 de cm. În anumite zone din Nordul Italiei a fost

Italia începe să resimtă zăpada căzută în ultimele zile. La Milano stratul de zăpadă a ajuns la 35 de centrimetri, iar la Torino 30 de cm. În anumite zone din Nordul Italiei a fost semnalată o grosime a stratului de zăpadă de peste 80 cm. Numeroase şcoli şi creşe au rămas închise, iar cele două aeroporturi ale oraşului Milano, Malpensa şi Linate, şi-au întrerupt activitatea până la 13.00 (ora locală).

Situaţie de criză la Milano unde străzile au devenit aproape impracticabile. Primarul oraşului, Letizia Moratti, a afirmat într-o conferinţă de presă cu câteva ore în urmă, că s-a ajuns la această situaţie pentru că autorităţile aşteptau doar 25 de cm de zăpadă. Potrivit primăriţei, de vină ar mai fi şi generozitatea edililor milanezi care au donat vecinilor din Torino rezervele de sare ale oraşului. Navetiştii s-au confruntat în această dimineaţă cu întârzieri de peste o oră pe rutele feroviare înspre Milano. Traficul se desfăşoara cu dificultate pe autostrata A1 între Bologna şi Milano.

La Milano un bărbat de 46 de ani a fost ucis de un morman de zăpadă căzut de pe acoperişului unui bloc. La Bergamo (55 km est de Milano) un tânăr de 27 de ani a fost accidentat mortal pe trotuar de o autotilitară scăpată de sub controldin cauza poleiului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite