Unde pot vota românii din Italia pentru președinte și referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 22 noiembrie 2009 Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziție în Italia 54 de secții în care românii își pot exprima opțiunea.

Numărul candidaților la președenția României este de 12, trei dintre aceștia fiind independenți. Referendumul vizează două aspecte legate de organizarea Parlamentului țării.

Prima întrebare este: ”Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?” iar cea de-a doua: ”Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la un maximum de 300 de persoane?”. La fiecarea dintre cele două întrebări, cetățenii vor avea posibilitatea de a răspunde cu ”da” sau cu ”nu”.

Ministerul Afacerilor Externe informează: ”La acest scrutin poate vota orice cetăţean român aflat în străinătate (care are domiciliul sau reşedinţa în străinătate sau care se află ocazional în străinătate). Aşadar, pot vota şi turiştii. Pentru a vota, cetăţenii au nevoie de acte de identitate valabile.

Recomandăm tuturor cetăţenilor români cu documente româneşti expirate sau lipsă să se prezinte din timp la sediile reprezentanţelor diplomatice, pentru a obţine actele de identitate valabile. În străinătate se poate vota şi cu titlul de călătorie. Pentru referendum se votează pe baza aceloraşi acte de identitate, în aceleaşi secţii de vot şi acelaşi interval orar.”

Află pe adevarul.it unde pot vota romanii din Italia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite