Jale şi foame în familia românului ucis în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concubina şi copiii lăutarului împuşcat la Napoli trăiesc de pe o zi pe alta. Petru Bârlădeanu (33 de ani) şi acordeonul său cu care cânta prin gări constituiau singura sursă de venit a familiei, care s-a înglodat în datorii ca să-l îngroape creştineşte.

Iubita lui Petru, Mirela Lupu (30 de ani), cu care acordeonistul urma să se căsătorească în luna august, s-a întors în satul Lungani, judeţul Iaşi, şi acum trăieşte de pe o zi pe alta, înglodată în datorii. Mirela locuieşte împreună cu cei doi copii, Petronela (8 ani) şi Becali (6 ani), în casa părinţilor ei.

„Stă la mine cu cei doi copii, pentru că nu poate să stea în casa în care a locuit cu soţul ei. Eu mai am şi copii, şi nepoţi, şi de-abia ne ­descurcăm. Miercuri, de exemplu, noi am gătit două kilograme de cartofi. Am rămas flămânzi şi am dat de mâncare la ăia mici”, spune Maria Lupu, bunica micuţilor.

Ea susţine că s-a împrumutat cu peste 3.000 de euro ca să-şi îngroape bărbatul, dar nu s-ar întoarce în Italia în ruptul capului, chiar dacă autorităţile din Napoli au sunat-o miercuri dimineaţă - ca să-i ofere un loc de muncă. Mirela nu-şi poate şterge din minte momentele de groază de pe peronul gării din Napoli, când bărbatul ei a fost împuşcat. „Petru îmi spunea în fiecare zi să am grijă de mine şi de copii. A murit cu ochii deschişi, în timp ce se uita la mine”, îşi aminteşte femeia.

Becali crede că tatăl său trăieşte

Micuţul Becali încă nu ştie că tatăl său e mort, iar familia joacă teatru ca să-i ascundă acest lucru. Becali îşi sună în fiecare zi tatăl şi-l întreabă când vine acasă. De fapt, la capătul celălalt al firului îi răspunde un unchi care îi promite că se va întoarce acasă cât poate de repede şi îi va aduce dulciuri.

„Marţi a sunat din jumătate în jumătate de oră. Ruda pe care o sună seamănă foarte bine la voce cu tatăl lui. El nu realizează încă ce s-a întâmplat”, spune cu ochii în lacrimi Mirela Lupu.

image

Micul Becali nu ştie că sub cruce se află îngropat tatăl său

Micuţul de 6 ani se antrenează de câte ori prinde vreo minge, ca să-i poată călca pe urme tatălui său, fotbalist în urmă cu aproape 20 de ani la echipa de juniori de la Politehnica Iaşi. „Vreau să mă fac fotbalist, ca tata”, spune mândru copilul, numit după finanţatorul echipei Steaua.

Napoli: primăria plăteşte

Persoana care s-a implicat în rezolvarea problemelor Mirelei, iubita lui Petru, a fost Vincenzo Esposito. El este şeful asociaţiei de voluntari „Opera Nomadi – Napoli”, un ONG care-i ajută pe ţigani. El a găsit o firmă de pompe funebre dispusă să asigure transportul corpului neînsufleţit al lui Petru Bârlădeanu până la Iaşi.

Reprezentanţii Primăriei din Napoli au promis că vor achita factura de 5.200 de euro pentru repatrierea cadavrului, adăugând că vor acoperi şi cheltuielile de transport ale Mirelei.

image

Mirela, concubina lui Petru

Deşi MAE român a anunţat că aceste cheltuieli au fost deja achitate de statul italian, cei implicaţi au negat că au primit până acum vreun ban. Teatrele din Napoli au anunţat că vor oferi văduvei încasările obţinute din spectacolele ţinute ieri. 

Rudele, puse la zid

După ce Petru a murit, şase rude au venit la gară, unde poliţia le-a tratat ca pe infractori. „Carabinierii ne-au pus în genunchi şi ne-au întrebat ce căutăm acolo”, îşi aminteşte Florin, fratele Mirelei.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite